Definita cuvantului im
im (ímuri), s. n. – 1. Noroi, mîl. – 2. Murdărie, jeg. Lat. lῑmus (Cipariu, Gram., II, 338; Pușcariu 775; DAR), cf. alb. ljim, it., sp., port. limo, fr. (limon). – Der. imos, adj. (noroios; murdar), care ar putea proveni din lat. limosus (Candrea-Dens., 820); imoșa, vb. (a murdări); imoș(e)ală, s. f. (murdărie); ima, vb. (a murdări), care ar putea proveni direct din lat. lῑmāre (Candrea-Dens., 821; DAR); neimat, adj. (curat); imăciune, s. f. (înv., murdărie; pată); imală, s. f. (murdărie; noroi); imălos, adj. (murdar). – Din rom. provine mag. imolya (Edelspacher 14).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu im
ÍNTIM / INTÍM, -Ă adj. 1. care constituie esența unui lucru; lăuntric. ◊ (fig.) strâns, apropiat. 2. (despre sentimente) puternic, profund. 3. (despre oameni; și s. m.) legat printr-o afecțiune puternică, profundă. ◊ familiar, prietenos, cordial. ◊ referitor la sentimentele de dragoste, erotic; sexual. 4. referitor la viața particulară sau familiară a cuiva. ◊ care are loc într-un cadru restrâns. (< fr. intime, lat. intimus) Vezi definitia »
CLARÍSIM, -Ă adj. (Liv.) Foarte clar. [< it. clarissimo, lat. clarissimus]. Vezi definitia »
EPONÍM, -Ă I. adj. care dă numele său unui loc, unui oraș etc. II. s. m. 1. (ant.) magistrat care dădea numele său anului; primul dintre cei nouă arhonți ai Atenei sau unul dintre cei doi consuli ai Romei, care dădea numele său anului. 2. termen pentru desemnarea unei stațiuni arheologice unde a fost cercetată prima dată o cultură materială și care, ca urmare, a dat numele culturii. (< fr. éponyme, gr. eponymos) Vezi definitia »
SERENÍSIM, -Ă, serenisimi, -e, adj. Epitet onorific care se adăuga la unele titluri de noblețe sau bisericești din Europa apuseană; prealuminat, mărit. – Din it. serenissimo, fr. sérénissime. Vezi definitia »
AD-ÍNTERIM adj. inv. care ține locul titularului; interimar. (< lat. ad interim, între timp) Vezi definitia »