Definita cuvantului îmbia
îmbiá (-íu, îmbiát), vb. – 1. A solicita, a cere. – 2. A invita, a pofti. – 3. A oferi, a propune. Lat. ambῑre, al cărui sens propriu de „a înconjura” trecuse deja în limba clasică, ca cel de „a solicita”, cf. la Tacit, Germ., 17, nuptiis ambiuntur „le propun căsătorie”. Schimbarea de conjugare ambῑre › *ambiāre ca în accῑre › aciua. Acest etimon, propus deja de Philippide, II, 718, nu pare să fi fost acceptat. Totuși, pare mai sigur decît der. propusă de Pușcariu, Dacor., IV, 1319 și DAR (cf. REW 9295 și Graur, BL, V, 117), din lat. *inviāre „a obliga”, de la vis „forță”, sau decît cea a lui Scriban, din lat. *inviāre „a îndruma”. Din lat. *invitāre (Koerting 5136), nu este posibil. – Der. îmbieală, s. f. (invitație, rugăminte, solicitare); îmbietor, adj. (atractiv); îmbietură, a.f. (invitație); îmbiecios, adj. (care se lasă rugat).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu îmbia
explicatia Vezi definitia »
SUPLICIÁ vb. I. tr. A executa un condamnat la moarte. ♦ A tortura; (fig.) a face să sufere. [Pron. -ci-a, p.i. 3,6 -ciază, ger. -ciind. / < fr. supplicier]. Vezi definitia »
teoria fiintei (de la „to on”=fiinta, gr. + „logos”=vorbire, ratiune, argument, teorie, stiinta) Vezi definitia »
BITINIA (BITHYNIA), reg. în NV Asiei Mici. Satrapie persană și apoi regat elenistic (sec. 3-1 î. Hr.). B. a devenit în 74 î. Hr. prov. romană. La Niceea, în B. a avut loc în 325 d. Hr. primul conciliu al bisericii creștine care și-a fixat dogmele, rămase valabile pînă astăzi. Vezi definitia »
ÎMBĂIÁ, îmbăiez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) scălda sau a (se) spăla (în baie), a face baie; a (se) feredui. [Pr.: -bă-ia] – În + baie1. Vezi definitia »