NÓBIL, -Ă, nobili, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care dă dovadă de generozitate, de cinste, de spirit de abnegație; capabil de sentimente înalte; generos, ales. Om nobil. ♦ Care face cinste, care onorează, care pune într-o lumină favorabilă pe cineva. O acțiune nobilă. 2. Distins, elegant, desăvârșit; grațios. 3. Care se distinge prin anumite caracteristici de superioritate. ◊ Metal nobil = metal prețios, v. prețios. Gaz nobil = nume dat fiecăruia dintre gazele inerte, incolore și inodore care se găsesc în atmosferă în mici cantități. II. S. m. și f., adj. (Persoană) care face parte din nobilime (1). – Din lat. nobilis, germ. nobel, it. nobile, fr. noble. Vezi definitia »

IMAGINÁBIL, -Ă adj. Care se poate imagina. [Cf. fr. imaginable]. Vezi definitia »

BUVÁBIL, -Ă, buvabili, -e, adj. (Franțuzism) Băubil. – Din fr. buvable. Vezi definitia »

URANOTÍL, uranotili, s. m. (Chim.) Uranofan. – Din fr. uranotile. Vezi definitia »

IMPRESIONÁBIL, -Ă, impresionabili, -e, adj. Care poate fi ușor impresionat; (despre oameni) sensibil, emotiv. [Pr.: -si-o-] – Din fr. impressionnable. Vezi definitia »