Definita cuvantului îns
îns (î́nsă), pron. – Însuși. – Var. (înv.) nus. Mr. nis, năs, megl. ons, istr. ăns. Lat. ipse, f. ipsa (Diez, I, 163; Pușcariu 870; Candrea-Dens., 869; REW 4541; DAR), cf. it. esso, prov. eis, v. pg. eiso. Fonetismul indică prezența unui infix nazal din lat., cf. forma atestată inpsuius (după Densusianu, Hlr., 144, prin fonetică sintactică, în cazuri ca in ipso, cum ipso). Pron. de identitate, folosit ca adj. (îns împăratul la Coresi; înv., astăzi înlocuit de însumi), ca s. (înv.) sau ca pron. pers. de I.-a persoană (la cazuri prepoziționale, înv.; astăzi se păstrează acest uz numai în construcția printr’însul, cf. înv. într’îns, cătr’îns, spr’îns = spre îns, cunus = cu îns). Cf. adins. În general ieșit din uz cu forma sa primitivă, îns se folosește astăzi mai ales cu una din cele patru forme următoare: Ins, s. m. (individ, persoană, tip), suna îns pînă la jumătatea sec. XIX; fonetismul modern pare a se explica prin legături sintactice. Cf. însă, s. f. (persoană, tip). Dînsul (f. dînsa, pl. dînșii, dînsele), pron. (el însuși), cu prep. de (după Diez, II, 24), din lat. idem ipse), cf. it. desso „el însuși”, comel denso „omonim”, friul. zenso „omonim” (Tagliavini, Arch. Rom., X, 107). Folosit fără restricție în Mold., în Munt. se aplică exclusiv persoanelor, și s-a ajuns chiar să se diferențieze de „el”, ca formulă de politețe proprie persoanei a treia: mă duc cu el față de mă duc cu dînsul „merg cu domnia sa”. Cf. dînsele, s. f. pl. (duhuri rele, iele), cf. iele. Însă, conj. (la fel; adică, și anume; totuși, dar), pentru a cărui der. de la pron. cf. it. medesimamente de la medesimo, fr. de la même, memêment, ca și explicația lui Meyer-Lübke, Rom. Gramm., III, 551 și DAR. Însumi, pron. (eu singur), pron. de identitate, folosit cu forma pron. personal pe care îl însoțește (f. însămi, II, însuți, însăți; III, însuți, însăți; pl. I, înșine; II, înșivă; III, înșiși, însele; formele f. I însene II, însevă sînt înv.; III însele pare să piardă progresiv teren). Cf. adins. – Der. însuși, vb. (a-și lua, a-și atribui), formație artificială de la începutul sec. XIX, pentru a traduce fr. approprier (DAR), se formează cu pron. dativ; însușire, s. f. (acțiunea de a-și însuși; calitate, caracteristică).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu îns
RENÓNS s.n. (La jocul de cărți) Refuz de a da culoarea cerută. [< fr. renonce]. Vezi definitia »
ASCÚNS2, -Ă, ascunși, -se, adj. 1. Așezat astfel încât să nu poată fi văzut sau găsit de alții. ♦ Nefolosit, nevalorificat; nedescoperit. 2. Care are obiceiul să-și ascundă gândurile sau faptele. ♦ Tainic, tăinuit; misterios. Gând ascuns. – V. ascunde. Vezi definitia »
AMIENS [amiẽ], oraș în N Franței (Picardia), pe Somme: 154,5 mii loc. (1982, cu suburbiile). Nod feroviar. Filaturi și țesături de lînă, încălț., metalurgie și produse alim. Universitate. Cetate puternică în ev. med. Cea mai mare catedrală gotică din Franța (sec. 13), cu sculpturi celebre. Monumente din sec. 15-18. Muzeul Picardiei (decorat de Puvis de Chavannes). La A. s-a încheiat, la 27 mart. 1802, un tratat de pace între Marea Britanie și Franța cu aliatele ei, Spania și Republica Batavă. Teatrul unor violente lupte în timpul primului război mondial (1918). Vezi definitia »
cvádrans, cvadránse, s.n. (înv.) a patra parte dintr-o moștenire. Vezi definitia »
BALÁNS, balansuri, s. n. Mișcare oscilatorie, de pendulare; legănare. – Postverbal al lui balansa. Vezi definitia »