Definita cuvantului însura
însurá (însór, însurát), vb. – A se căsători, a se lega prin căsătorie un bărbat cu o femeie. – Mr. nsor, megl. (a)nsor, (a)nsurari, istr. ănsor. Lat. uxorāri (Cipariu, Elemente, 72; Otto, Rom. Forsch., VI, 427; Philippide, Principii, 108; Pușcariu 874; Candrea-Dens., 870; REW 9107; DAR), cf. calabr. nzurare. Cuvînt comun (ALR, I, 251), indică numai din punctul de vedere al bărbatului căsătoria, cf. mărita. – Der. însurător, adj. (de însurat); însurat, s. n. (căsătorie); însurătoare, s. f. (căsătorie); însurăciune, s. f. (înv., căsătorie); însurățel, s. m. (persoană căsătorită de curînd); dessura, vb. (rar, a divorța, a se despărți).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu însura
STRUCTURÁ vb. I. tr. A da o (nouă) structură, a organiza. [< fr. structurer]. Vezi definitia »
AUGURÁ vb. I. tr. (Italienism) A prevesti, a prezice. ♦ A ura. [< it. augurare, cf. fr. augurer]. Vezi definitia »
a împăca și capra, și varza expr. (pop.) a adopta o atitudine care să mulțumească în egală măsură două sau mai multe persoane cu puncte de vedere ireconciliabile. Vezi definitia »
astîmpărá (astî́mpăr, astîmpărát), vb. – 1. A liniști, a potoli. – 2. A împăca, a calma. – Var. stîmpăra. Lat. extempĕrāre (Densusianu, Rom., XXXIII, 274; Pușcariu 152; REW 3082; DAR; Rosetti, I, 163); în rom. îi corespund der. de la forma simplă lat. (cf. totuși fr. attremper). Der. astîmpăr, s. n. (liniște, odihnă, pace); astîmpărător, adj. (liniștitor, calmant); neastîmpăr, s. n. (neliniște, agitație); neastîmpărat, adj. (agitat, zvăpăiat). Vezi definitia »
înșinurá vb. I (reg.) a pune șnur sau găitan, a împodobi cu șnur sau găitan. Vezi definitia »