ghímpe (ghímpi), s. m. – 1. Spin, țeapă. – 2. Os de pește. – 3. Vîrf ascuțit, cui. – 4. Nume de plante spinoase (Cyrcium lanceolatum; Xanthium spinosum; Centaurea calcitrapa; Ruscus aculeatus). – Var. (înv.) ghimp. Lat. *pŭngŭlum, de unde provine și it. pungolo (Arch. glott., XIII, 398; Prati 802), și cu schimbare de suf., pungello (REW 6851). De la *punglu s-a ajuns prin metateză la *glumpu › *ghiumpu (ca în *quaglum › chiag), redus prin disimilație la ghimp(u). Se presupune în general că termenul rom. derivă din alb. gjëmp, gljimp (Cihac, II, 717; Meyer 140; Philippide, II, 713; Jokl 26-28; Rosetti, II, 117); însă chiar var. consonantismului alb. dovedește că trebuie plecat de la un etimon romanic în gl-, al cărui rezultat ar trebui să fie diferit în alb., cf. *glemus › alb. ljëms, glandis › alb. ljende. Este evident că alb. provine din rom. Der. ghimpos, adj. (spinos; picant, înțepător); ghimpoasă, s. f. (plantă, Cryspis aculeata); ghimpuros, adj. (spinos); (în)ghimpa, vb. (a înțepa; a incita, a stimula; a mușca, a înțepa; a răni); înghimpător, adj. (care înțeapă); înghimpătură, s. f. (înțepătură); ghimpariță, s. f. (Cryspis aculeata). Vezi definitia »

ERÚPE vb. III. intr. A țâșni, a izbucni; (despre vulcani, sonde) a fi în erupție. [P.i. erúp, 3 -pe. / < lat. erumpere, după rupe]. Vezi definitia »

RÚPE, rup, vb. III. 1. Tranz. A distruge continuitatea unui material solid sub acțiunea unor solicitări mecanice; a despărți (intenționat) un obiect în două sau în mai multe bucăți. ◊ Expr. A rupe (sau refl.) a i se rupe (cuiva) inima (sau sufletul, rărunchii) = a produce (cuiva) sau a simți o mare durere. ♦ A(-și) fractura o mână, un picior etc. ◊ Expr. A-și rupe picioarele = a umbla mult (fără folos). A-și rupe gâtul = a-și pierde viața, cinstea, averea. A-și rupe pieptul = a-și obosi plămânii (vorbind sau cântând prea mult). ♦ A întrerupe, a curma tăcerea, relațiile cu cineva. ◊ Expr. A o rupe cu cineva sau cu ceva = a pune capăt unui obicei, unui sistem, unei atitudini sau legături. A rupe prețul (sau târgul) = a ajunge la învoială după o tocmeală îndelungată. 2. Tranz. A distruge un obiect prin întrebuințare. 3. Tranz. (Adesea fig.) A distruge un obiect prin sfărâmare, spargere etc. Apele rup stăvilarele. * Expr. A rupe frontul = a străpunge linia de apărare a inamicului. 4. Tranz. A sfâșia un lucru smulgând bucăți dintr-însul. ♦ A sfâșia un animal sau un om. ♦ A zdrobi, a strivi. 5. Tranz. A smulge. ◊ Expr. A rupe cuiva urechile = a pedepsi pe cineva trăgându-l de urechi. A-și rupe de la gură = a se lipsi de strictul necesar în folosul altcuiva. ♦ A culege flori, fructe etc. ♦ A obține (cu greu) o sumă de bani. 6. Refl. și tranz. A (se) depărta, a (se) desprinde de cineva sau de ceva. Se rupseră din grămadă. ♦ Refl. (Despre grupuri, colectivități) A se împrăștia. ◊ Expr. (Tranz.) A rupe rândurile = (despre un grup de oameni) a fugi, stricând ordinea unui șir aliniat. A o rupe la (sau de) fugă (rar, la goană, la sănătoasa sau de-a fuga) = a o lua la fugă. ♦ Tranz. A-și deschide (cu efort) drum de trecere. 7. Tranz. Fig. A se exprima cu greu într-o limbă străină, a ști foarte puțin o limbă străină. [Var.: (reg.) rúmpe vb. III] – Lat. rumpĕre. Vezi definitia »

ERÚPE vt. intr. (despre magmă, petrol etc.) a face erupție; a țâșni, a izbucni. 2. (despre pete, bășicuțe pe piele, caracteristice unor boli) a apărea. (după lat. erumpere) Vezi definitia »

CONRÚPE vb. III. v. corupe. Vezi definitia »