Definita cuvantului factitivă
FACTITÍVĂ adj. f. v. factitiv1.

Sursa: DOOM 2
Cuvinte ce rimeaza cu factitivă
țúrcă (-ci), s. f.1. Căciulă de oaie. – 2. Tac, băț lung și subțire, folosit în anumite jocuri asemănătoare celui de biliard. – 3. Măscărici, paiață, mascat ce colindă pe la case în timpul sărbătorilor de Crăciun, în Trans. Origine incertă. Probabil aparține aceleiași familii expresive a lui țîr, care a ajuns să exprime ideea de „vîrf, pisc”, cf. țurțur și țurțan, s. n. (Olt., stîncă ascuțită). În general, dicționarele consideră că cele trei sensuri sînt cuvinte independente; dar este evident sensul comun de „obiect ascuțit” (măscăriciul se termină de regulă cu un cap ascuțit și corespunde la ceea ce se numește în Munt. barză). Există un anumit paralelism între formarea lui țurcă și cea a lui căciulă. Hasdeu, Col. lui Traian, 1874, p. 175, se gîndea la un cuvînt dacic. Cihac, II, 536, pornea de la mag. turcos „cu păr lung”, pentru sensul 1, iar II, 427, de la sb. turica „măscărici”, pol. tur „gogoriță, sperietoare”, pentru sensul 3. După Diculescu, Elementele, 439, ar trebui să se meargă la gr. συριϰός. În fine, Bogrea, Dacor., IV, 854, explică sensul 3 prin rut., rus. curka, care probabil provine din rom. Cf. și țuț, țîță, țiglă. Der. țurcan, adj. (se zice despre o anumită varietate de oi cu părul lung); țurcănesc, adj. (făcut din lîna acestor oi); țușcă, s. f. (varietate de oi asemănătoare cu cele țurcane), probabil în loc de *țurșcă, cf. țușcă „basma cu noduri”; turcă, s. f. (Trans., paiață de Crăciun), var. a lui țurcă, datorată unei contaminări cu turc, datorită aspectului său care vrea să inspire frică. Vezi definitia »
gloriétă s.f. Mic pavilion de odihnă amenajat într-un parc. (< fr. gloriette) Vezi definitia »
cînépă (cînepe), s. f.1. Plantă textilă. – 2. (Arg.) Păr, plete. – Var. cînipă. megl. cǫnipă. Lat. *canapa, forma vulg. de la clasicul cannabis (Diez, I, 107; Pușcariu 368; Candrea-Dens., 346; REW 1599; Philippide, II, 635; Graur, Rom., LVI, 106; Rosetti, I, 57; DAR). Forma vulg. se confirmă prin. it. canapa; cf. și fr. chanvre, sp. cañamo, port. cannamo, alb. kërp. Miklosich, Slaw. Elem., 25, se gîndea la un etimon sl. Cf. canap. Der. cînepar, s. m. (pasărea-cînepii, Acanthus cannabina); cînepioară s. f. (plantă, turiță mare; pasărea-cînepii); cînepiște, s. f. (teren cultivat cu cînepă); cînepiu, adj. (de culoarea seminței de cînepă); cînepoală, s. f. (plantă, turiță-mare, Eupatorium cannabinum; Agrimonia); cînepărie, s. f. (cînepiște). Cînepiște este o adaptare a bg. konopište (Conev 73); este însă mai greu de derivat numele de cînepar din bg. konopinka (Conev 54). Vezi definitia »
GLÁNDĂ s.f. Organ (de origine epitelială) care produce o anumită secreție. [< fr. glande]. Vezi definitia »
RETEZĂTÚRĂ, retezături, s. f. Retezare, tăiere; locul unde a fost retezat ceva. ♦ Partea care se taie dintr-un lucru; bucata tăiată (prin retezare) din ceva. – Reteza + suf. -ătură. Vezi definitia »
Căutați cuvinte ce încep cu litera: A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ș T Ț U V W X Y Z