lúme (lúmi), s. f. – 1. Lumină. – 2. Univers, creație. – 3. Oameni. – Mr., istr. lume, megl. lumi. Lat. lūmen „lumină” (Pușcariu 993; Candrea-Dens., 1014; REW 5161; Densusianu, GS, II, 324), cf. it., prov., port. lume, cat. llum, sp. lumbre. E dubletul lui lumină. Se presupune că semantismul se explică printr-un calc al sl. svĕtŭ „lumină; lume” (Rosetti, III, 90); dar ipoteza nu-i necesară, deoarece evoluția poate fi spontană, cf. mag. világ, care are și el cele două sensuri. – Der. lumesc, adj. (laic; de lume; veneric); lumeț, adj. (lumesc, frivol); lumește, adv. (laic). Vezi definitia »

ANGIOSPÉRME I. s. f. pl. încrengătură a fanerogamelor, plante cu ovulele închise în carpele. II. adj. (despre plante) cu sămânța închisă în fruct. (< fr. angiosperme/s/) Vezi definitia »

OMENÍME s. f. (Înv. și reg.) Omenire (1). – Om + suf. -ime. Vezi definitia »

núme (núme), s. n. – 1. Denumire. – 2. Faimă, reputație. – Mr. numă, megl. numi, istr. lume. Lat. nōmĕn (Pușcariu 1206; Candrea-Dens., 1558), cf. it. port. nome, fr., cat. nom, sp. nombre. Der. este cam neregulată, făcută pe baza nominativului, ca și în alte idiomuri romanice (cf. totuși sard. lumene) și cu un schimb o › u care se explică în general prin influența lui număr. Mai curînd e vorba de o confuzie deja în lat., între nōmĕn „nume” și nūmĕn „voință divină”, cf. în nume de bine „sub auspicii bune”, unde nume pare să reprezinte lat. nūmĕn. Der. anume, adv. (adică, după nume; în detaliu; intenționat, înadins); anumit, adj. (cert, determinat), formație neologică; numi, vb. (a chema, a pune nume; a desemna); numire, s. f. (desemnare); numitoare, s. f. (înv., nominativ); numitor, s. m. (mat.); denumi, vb. (a pune nume), după fr. dènomer; supranume, s. n. (poreclă), după fr. surnom; supranumi, vb. (a porecli), din fr. surnommer. – Cf. pronume. Vezi definitia »

FRĂGEZÍME s. f. Însușirea de a fi fraged. ♦ Prospețime, gingășie, finețe, delicatețe. – Fraged + suf. -ime. Vezi definitia »