PATRIÓT, -Ă s. m. f. cel care își iubește patria, care manifestă devotament față de poporul său. (< ngr. patriotis, fr. patriote) Vezi definitia »

SABÓT s.m. 1. Papuc făcut dintr-o singură bucată de lemn. 2. Înveliș metalic care se fixează în vârful unui pilot de lemn, de beton etc. pentru ca acesta să poată pătrunde mai ușor în pământ. ♦ Piesă de metal, de lemn etc. folosită pentru frânarea prin frecare a roților, a aparatelor de ridicat etc. [< fr. sabot]. Vezi definitia »

CAMARÓT s. m. ospătar la bordul unei nave. (< sp. camarotero) Vezi definitia »

COMPLÓT, comploturi, s. n. Înțelegere secretă a câtorva persoane care uneltesc o acțiune împotriva unei persoane, a unui stat etc. – Din fr. complot. Vezi definitia »

bot (bóturi), s. n. 1. Umflătură, cucui; obiect rotund în general, sau extremitate rotunjită. 2. Bot (de animal). 3. Cocoașă. < Lat. botum, atestat de Du Cange, care îl definește „lignum quodvis fractum, vel usu detritum”, pentru al cărui sens cf. bont. Un lat. *botium sau *bottium este de asemenea sugerat de it. bozza „umflătură, cocoașă”, fr. bosse „cocoașă”, sp. bozo, bozal (Schuchardt, ZRPh., IV, 104; REW 1239a; DAR). Ar fi posibil și să se plece de la o rădăcină expresivă (cf. Pușcariu, Dacor., VII, 475), căci aceeași consonanță trezește aceeași idee în sp. (Corominas, III, 393) și în sl. (Berneker 77). În general, bot este folosit cu sensul 2; primul sens se mai păstrează în anumite expresii (botul dealului; botul cismei), iar sensul 3 în Trans. de Nord (ALR, I, 41). – Interpretarea expresivă este aceea care trebuie să fi dat naștere var. boț, s. n. (bot, obiect rotund în general; cocoloș; gălușcă, chiftea; tumoare, umflătură, bolfă; guvid, Cottus gubio) și bont, adj. (fără vîrf, tocit, neascuțit). Această identitate, care ne pare evidentă, nu a fost în general admisă. Cihac, II, 485, propune pentru boț, mag. bocs „chiftea”, sau bg. buca „cocoloș, cocoașă”; și (I, 27) pentru bot un lat. *botum, de la botulus, care a fost acceptat de Philippide, Principii, 47; Șeineanu, Semasiol., 103; și Candrea, Eléments, 1; pe care Pușcariu 211 l-a considerat ca „foarte puțin probabil” și REW 1241 ca „prea îndepărtat din punct de vedere semantic”. Tot Cihac, II, 484, vede în bont un der. de la mag. buta, ipoteză reluată de DAR. Pentru bot, DAR sugerează doar o legătură, de altfel imposibilă, cu fr. bout, și alta cu it., sp. boto, care probabil trebuie să se reducă la o comunitate de origini expresive (cf. Corominas, I, 503); și pentru boț, admite necesitatea unui lat. *bottium. Pascu, Lat., 256, propune lat. mutum, din gr.; și Lahovary 320 se referă la cunoscutul fond anterior fazei indo-europene. – Der. bontorog, adj. (tocit); butac, adj. (rotofei; tocit, bont; stupid, prost); boțos, adj. (cu bulb); boțuț, s. m. (varietate de ciuperci); botișor, s. n. (dim. de la bot); botos, adj. (ursuz, bosumflat; obraznic); boți, vb. (a rotunji, a da formă rotundă; a strivi, a mototoli); îmboți, vb. (a încreți, a mototoli); boțitură, s. f. (cocoloș); Boțolan, s. m. (nume de bou); botniță, s. f. (apărătoare care se leagă la botul unor animale); botgros, s. m. (pasăre, Cocothraustes vulgaris); botroș, s. m. (pasăre cîntătoare, Pyrrhula europaea); buznat (var. boznat), adj. (umflat; supărat, bosumflat); al cărui sens primar pare să fi fost „plin la față, bucălat” și care, der. de la bot (pentru fonetismul lui, cf. și bosumflat), ajunge să se confunde cu buză și, prin intermediul der. destul de rari buzna, îmbuzna, vb. (a se bosumfla), cu îmbufna. Cf. și butuc, buză. [1053] Vezi definitia »