Definita cuvantului jimblă
jímblă (jímble), s. f. – Pîine albă, franzelă. – Var. (Trans.) jemblă, (Mold.) jemlă, jemnă. Germ. Semmel „pîine albă” (Diez, I, 447), prin intermediul mag. zsemlye, pol. žemla (Cihac, II, 157; Tiktin; DAR). Sec. XVI. Legătura cu fr. gimblette (Bogrea, Dacor., IV, 826) este numai aparentă. Der. jimblar, s. m. (brutar); jimblăreasă, s. f. (brutăreasă); jimblărie, s. f. (brutărie). Jemlugă, s. f. (somon), considerat în general reprezentant al germ. Sälmling, prin intermediul mag. zsemling sau, mai corect, zsemling (Lexiconul de la Buda; Tiktin; Cihac, II, 510; Gáldi, Dict., 140; DAR), pare mai curînd un dim. de la jemlă, prin aluzie la forma peștelui, cf. Trans. jemluță, s. f. (franzelă). Jimișcă (var. jem(n)ișcă), s. f. (pîine franțuzească), reprezintă sb. žimiška (Scriban).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu jimblă
Particulă din compoziția sângelui. Globula roșie. Vezi definitia »
SLÓVĂ, (1) slove, s. f. (Pop.) 1. Literă (chirilică). ♦ Scriere; alfabet. 2. Scrisul cuiva, cu caracteristicile lui, după care poate fi identificat. 3. Știință de carte; învățătură. – Din sl. slovo. Vezi definitia »
strúngă (-gi), s. f. – 1. Deschizătură de ieșire din țarcul oilor, portiță prin care poate trece numai o oaie. – 2. Țarc, ocol la oi. – 3. Defileu, chei. – 4. Gaură, deschizătură. – 5. Strungăreață. – Mr., megl. strungă. De la strung, în sensul de „dispozitiv care execută frecare”, fiindcă strungă face ca oile să treacă frecînd stîlpul portiței sau pe ciobanul care așteaptă lîngă el. Pentru semantism, cf. sp. torno „instrument care face să treacă obiectele printr-un spațiu închis”, chiar dacă nucleul semantic al sp. este diferit. Sensul lui strung și strungă este același de „lucru care roade” și este natural, dacă ne gîndim că sursa comună este sl. strugati „a răzui”, cf. struji. Totuși pentru acest cuvînt s-au propus etimoane foarte diferite. Din a strînge „a închide” (Miklosich, Slaw. Elem., 47), dificil fonetic. – Din alb. strungë (Miklosich, Slaw. Elem. im Magyar, 35) e același lucru, deși alb., în opinia lui Miklosich, depinde de stragoń ‹ lat. stringĕre. Dintr-o rădăcină indoeurop. *strng- (Jokl, Sb. Wien, CLXVIII, I, 89; Barič, Albanorum St., I, 105); dintr-o rădăcină *sru- „a fugi” (Philippide, II, 735); din gr. στενυγά „îngustime” (Diculescu 198) sau *στρόγγα (Drăganu, Românii în veac. IX-XIV, 60; cf. Tamás, Archiv. Europ. Centro-Orient, II, 269); dintr-o rădăcină tracică *struma „curgătoare” (Pascu, I, 191); cf. Scriban; din lat. ruga contaminat cu v. germ. stranga (Giuglea, Dacor., II, 340-3). În general se admite că este cuvînt foarte vechi și că în rom. s-a răspîndit în alte idiomuri balcanice și orientale, cf. Tiktin și Candrea, și Rosetti, II, 122. Uz general (ALR, I, 31). Der. strungar, s. m. (cioban care mînă oile prin strungă); strungăreață, s. f. (răritură la dință; ciubăr de muls oile). Din rom. provin negreșit toate formele cu infixul n, ca ngr. στρούγγα (Meyer, Neugr. St., II, 79; Murnu, Lehnw., 43), alb. strungë (Meyer 418), ceh., slov., rut. strunga, pol. strąga, mag. ezstrenga (Candrea, Elementele, 401), ven. strunga (Tiktin). Formele fără infix nazal (bg. străga, sb. straga) pot proveni și ele dintr-o formă anterioară nazalizării, cf. strug față de strung, sau din sl. Vezi definitia »
RĂSĂTÚRĂ s. f. v. răzătură. Vezi definitia »
BÂNTUIÁLĂ, bântuieli, s. f. (Pop.) Supărare, necaz, vătămare. Să le păzească de orice răutăți și bântuieli (ISPIRESCU). – Din bântui + suf. -eală. Vezi definitia »