jumătáte (jumătắți), s. f. – 1. Fiecare din cele două părți egale în care se poate divide un întreg. – 2. Fiecare din cele două părți egale dintr-un litru, dintr-un kilogram. – 3. Claie mică din 7 pînă la 20 snopi, considerată jumătate de căpiță. – 4. Soț, consort. – Var. vulg. juma(te). Mr. giumitate, megl. jimitate. Lat. mĕdĭĕtātem, probabil printr-o metateză *diemitatem și cu rezultatul dj › gi (mr.) › ji (megl.), ca ajunge, ajuta, jos. Înainte fusese propus lat. dimidiĕtātem. Această der., semnalată încă de Cipariu, Elem., 61, a fost adoptată într-o formă modificată de Philippide, O rămășită din timpuri străvechi, 11; Koerting 2977; Densusianu, Rom., XXXIII, 281; Tiktin; și Pascu, I, 133, care pleacă de la medietatem, prin intermediul unei forme *jimitatem, rezultată din încrucișarea cu gr. ἤμισυ după Philippide; prin intermediul unei metateze, după Tiktin. Der. din lat. a fost abandonată de către toți cercetătorii moderni, care admit totuși, o încrucișare cu dimidietatem, pentru a explica finala cuvîntului. În general se admite că jumătăte reprezintă în prima sa parte alb. giymës, giymësë „jumătate” (Miklosich, Rum. Unters., I, 269; Miklosich, Consonant, II, 12; Spitzer, Mitt. Wien, 322; Capidan, Raporturile, 528; Philippide, II, 718; Rosetti, II, 118). Explicația este laborioasă și nu pare a fi probabilă: conform ei, alb. giymë (‹ gr. ἤμισος cu o spirantă secundară, după Meyer 153), reprezintă un primitiv *gjumëtë (ceea ce se opune der. pe care am citat-o); și de aici rom. jumătate, prin der. cu suf. -ate, sau prin încrucișare cu dimidietatem. Etimonul alb. nu pare posibil, deoarece, pe lîngă dificultatea s › t, este ciudat paralelismul între alb. gj (ghi) față de rom. g › j (cf. alb. gemp, rom. ghimpe, alb. güs, rom. ghiuj, etc.). Der. jumătăți (var. înjumătăți, jumătăța), vb. (a tăia în două, a despica; a reduce la jumătate).

Sursa: DER