GĂTÍ, gătesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca (frumos); a (se) împodobi. 2. Refl. și tranz. A (se) pregăti pentru o acțiune, de obicei pentru o deplasare. 3. Tranz. A face, a prepara mâncare (prin fierbere, prăjire etc.). 4. Tranz. și intranz. (Reg.) A sfârși, a termina, a isprăvi. 5. Tranz. (Reg.) A omorî, a ucide, a nimici. [Var.: (reg.) gătá vb. I] – Din gata. Cf. alb. gatit. Vezi definitia »

AȘANTI (‹ fr. {i}) s. m. Populație negridă din Ghana din grupa de limbi guineică; în evul mediu a creat statul Așanti. Vezi definitia »

clocotí (clocotésc, clocotít), vb. – 1. A fierbe, a da în clocot. – 2. A fermenta. – 3. A răsuna, a vui. – Var. colcoti. Mr. clucotire, megl. crucuțés. Sl. klokotati „a fierbe” (Miklosich, Slaw. Elem., 25; Miklosich, Lexicon, 290; Cihac, II, 63; Conev 70); cf. sb. klokotati, bg. klokotjă. – Der. clocot (var. Munt., colcot), s. n. (fierbere; efervescență; bulbuc produs la fierbere), deverbal de la cuvîntul anterior, sau direct din sl. klokotŭ, cf. mr. clocut, colcut; clocoteală, s. f. (fierbere); clocotitură, s. f. (fierbere); clocotiș, s. n. (clocot produs la fierbere); clocotitor, adj. (fierbinte, care clocotește). Aceleiași rădăcini sl. par a-i aparține o serie de nume de plante, ca clocotici, s. m. (Staphylea pinnata; Rhinanthus alpinus), cf. sb. klokočika, pol. klokoczka „plantă” (Cihac, II, 63; Berneker 521; DAR); clococean, s. m. (varietate de măcriș); clococior, s. m. (varietate de lăptucă, Lactuca virosa); clocoțel, s. m. (plantă, Thalictrum aquilegifolium; clematită, Clematis integrifolia). Legătura semantică nu este clară. Numele plantelor se datorează probabil bulbucilor făcuți de seva lor, cînd se rupe tulpina, sau poate formei fructelor lor. Cf. colcotice, s. f. (Munt., erupție). Vezi definitia »

CĂLINEȘTI 1. Com. în jud. Argeș; 11.058 loc. (1991). Stație de c. f. Biserică ridicată în sec. 18. Reșed. com. este satul Vrănești. 2. Com. în jud. Maramureș; 3.714 loc. (1991). Două biserici de lemn din sec. 17 și 18, cu pictură din sec. 18. 3. Com. în jud. Teleorman; 4.640 loc. (1991). Vezi definitia »

răsvrătí (-tésc, -ít), vb. – A se răscula, a se ridica, a se revolta. – Var. răzvrăti. Sl. razvratiti „a răvăși” (Miklosich, Slaw. Elem., 772). – Der. răsvrătitor, adj. (instigator, incitator). Vezi definitia »