Definita cuvantului lăută
lăútă (-te), s. f. – Instrument muzical. – Var. alăută. Tc. lauta, din arab. al ’ūd (T. Papahagi, GS, VII, 294), cf. ngr. λαοῦτο, bg. lauta, alb. lavut, it. liuto (calabr. lautu), fr. luth, sp. laud, port. alaude, germ. Laute. Der. lăutar, s. m. (muzicant țigan, violonist etc.; trîntor, bărzăun), cu var. alăutar, (a)lăutaș; lăutăreasă, s. f. (nevastă de muzicant; dans specific); lăutăresc, adj. (caracteristic lăutarilor); lăutărește, adv. (ca lăutarii; după ureche, fără să fi învățat muzică). Din rom. provin țig. labutaris „muzicant, violonist” și probabil bg. lautar (Capidan, Raporturile, 232).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu lăută
BRẤGLĂ, brâgle, s. f. Partea mobilă la războiul de țesut, care susține spata. Vezi definitia »
otreápă (otrépe), s. f. – Cîrpă, zdreanță, om de nimic. – Var. otrep. Sl. otrepi „cîlți” (Cihac, II, 405; Conev 62), cf. bg. utrepkă, rus. otrepie. Vezi definitia »
Bancă cu spătar, așezată în tronul căruței pentru cel care mână caii.Această bancă era așezată pe un suport metalic(foi de arc).Fixarea pe poziție se făcea prin 4 agățători metalice (câte 2 la fiecare capăt al leagănului), agățători articulate la suportul metalic. Vezi definitia »
ARHIVÍSTICĂ s. f. Știință care are ca obiect studiul documentelor cu valoare istorică. – Din arhivist + suf. -ică. Vezi definitia »
BRUMĂRÍȚĂ, brumărițe, s. f. Numele a două specii de păsări alpine: a) pasăre de mărimea mierlei (Prunella collacis subalpinus); b) pasăre mai mică, migratoare (Prunella modularis). – Din brumă1 + suf. -(ă)riță. Vezi definitia »