Definita cuvantului leucă
léucă (léuci), s. f. – Fuscel de loitră, parte a carului care se sprijină cu un capăt în osie cu celălalt în loitră. Germ. Leichse, prin intermediul mag. löcs (Cihac, II, 170; Tiktin; Scriban). Forma leucă este o reconstrucție analogică, pornind de la pl. leuci, leoci. Cf. slov. levča, sb. lijevča, bg. levka (acesta din urmă probabil din rom.). – Der. leucaș, adj. (încovoiat, răsucit); leucit, adj. (bătut cu bățul).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu leucă
AMIÁZĂ, amiezi, s. f. 1. Mijlocul zilei, momentul înălțării maxime a Soarelui deasupra orizontului (corespunzător aproximativ orei 12). ◊ Loc. adj. De amiază = de prânz, de la ora prânzului. ◊ Expr. Ziua(-n) amiaza mare = în plină zi, în toiul zilei. 2. (Concr.) Zenit. 3. (Reg.) Masă principală care se ia aproximativ la jumătatea zilei; prânz. 4. (Înv.) Miazăzi, sud. [Var.: amiáz, amiéz s. n., amiázi, amiázăzi s. f.] – Din amiazăzi (< lat. ad mediam diem). Vezi definitia »
IBÂNCĂ, ibânci, s. f. (Reg.) Pătură (care se așterne pe spinarea cailor). – Et. nec. Vezi definitia »
CEREZÍNĂ s.f. Produs obținut din rafinarea cerurilor de petrol. [< fr. cérésine]. Vezi definitia »
LÁMĂ1, lame, s. f. 1. Placă subțire de metal, de material plastic etc., cu diverse întrebuințări (în aparatura tehnică). ♦ Spec. Mică placă dreptunghiulară, subțire și de obicei cu tăișuri pe ambele laturi lungi, care se montează la un aparat de ras. 2. Partea metalică și tăioasă a unui instrument. 3. Placă mică și subțire de sticlă pe care se așază substanțele ce urmează a fi examinate la microscop. 4. Strat foarte subțire de lichid, liber sau cuprins între doi pereți. – Din fr. lame. Vezi definitia »
VERGETÚRĂ s. f. nume dat unor dungi provenind din întinderea excesivă a pielii în timpul sarcinii sau în unele boli. (< fr. vergeture) Vezi definitia »