gutufan, gutufani s. m. (intl.) v. persoană credulă / ușor de înșelat. Vezi definitia »

strapazán, strapazáne, s.n. și strapazáni, s.m. (reg.) 1. (s.n.) cui de lemn sau de metal, fixat pe marginea bărcii, de care se sprijină vâsla; ujbă, opac, scarmos. 2. (s.n.) parmaclâc de lemn la prispă; prispă. 3. (s.m.) pui de șalău sau de crap (până la 30 de cm). Vezi definitia »

răcán (răcáni), s. m. – 1. Brotac. – 2. Recrut. Origine incertă, dar sigur expresivă. După Spitzer, Dacor., IV, 668, de la o rădăcină *rac de origine onomatopeică ca orac în orăcăi. Această explicație se potrivește pentru primul sens; dar al doilea pare că presupune în sursa expresivă un al doilea sens, de „grosolănie, obiect necizelat”, care apare și în unele cuvinte înrudite, dintre cele ce urmează. Der. de la un lat. raccanus, din raccāre „a răcni” (Pușcariu, Dacor., III, 687-9; REW 7019; Candrea), cf. it. raganello „brotac”, sau din rac „cancer” (Scriban) este îndoielnică. Cf. it. rácano „șopîrlă”, racola „broască”, cuvinte tot expresive (Prati, 808). Der. răcănel (var. Bucov. răcăteț, racateț, Trans. racachici), s. m. (brotac): rachet, s. n. (cîntecul broaștei); răchițel, s. m. (Maram., brotac); răcădui, vb. (Mold., a se răsti la cineva), pe care Tiktin și Candrea îl leagă în mod greșit de răgădui; răgălie (var. răgățină, răgățînă), s. f. (îngrămădire de lemne, bușteni etc., tufă noduroasă), var. probabil prin contaminare cu rădăcină (după Tiktin din sl. rogŭ „corn”); radină (var. ratină), s. f. (Olt., tufă), cu același schimb din răgace › rădașcă; rătăcană (var. rătăcanie), s. f. (Mold., mărăciniș urît), cu metateză; rătăcănos, adj. (Mold., neregulat); rancote, s. f. pl. (Olt., Trans., rămuriș, crengi), de la aceeași rădăcină expresivă, cu infixul nazal; rascote, s. f. pl. (rămuriș), var. cuvîntului anterior; răscoage, s. f. (răchițică, Epilobium angustifolium). Cf. rătăci. Vezi definitia »

TIRÁN, -Ă, tirani, -e, subst., adj. 1. S. m. Stăpânitor absolut al unui stat sau al unei cetăți grecești din antichitate (care guverna cu cruzime); p. gener. șef de stat care conduce în mod absolut; despot. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care încearcă să-și impună voința în orice împrejurare, care asuprește pe cei din jur; (om) crud, nemilos. – Din ngr. tirannos, fr. tyran. Vezi definitia »

COLÁN, colane, s. n. 1. Salbă, șirag purtat la gât ca podoabă. ♦ Colier cu decorații purtat la gât ca distincție. 2.Cingătoare împodobită, purtată îndeosebi de femei. – Din tc. kolan. Vezi definitia »