Definita cuvantului măciucă
măciúcă (măciúci), s. f.1. Ciomag, bîtă. – 2. Aparat de gimnastică. – Var. (Trans., Banat) mocioacă. Mr. mățucă, megl. măcioc, măciucă, ceamugă. Formație expresivă, bazată pe rădăcina măc-, cf. moacă și celelalte ex. adăugate acolo; format ca și căciulă din coc (cf. măciulie față de căciulie, și pentru alternanța suf., năpîrcă față de șopîrlă). Forma inițială trebuie să fi fost măciugă, cf. măiug, svîrlugă și megl. Pentru valoarea expresivă, cf. sp. machuca „mai”, machucar „a lovi cu ciomagul”, bazate pe aceeași idee de „obiect rotund” (Corominas, III, 393). În mod tradițional se admite că e vorba de un lat. *matteuca, cf. v. port. massuca, fr. massue, picard. machuque (Philippide, Principii, 63; Pușcariu 1011; Candrea-Dens., 1036; Tiktin; REW 5426); această der. este greu de admis, bazîndu-se pe un lat. mateola, rara și puțin atestat, și pe suf. -uca, socotit de origine galică. Der. măciucaș (var. măciucar), s. m. (bătăuș); măciucat, adj. (care are la capăt o sferă); măciucos, adj. (în formă de măciucă); măciulie (var. Banat mociolie), s. f. (sferă, cap, bulb); cf. it. maciulla (var. Trans. băciulie, bociulie, pare să se explice prin încrucișarea cu mag. bötök „bumb, boboc”, cf. Tiktin); mașcat (var. mășcat, megl. măcicat), adj. „grăunțos”, în loc de măci(u)cat (Densusianu, GS, VI, 364; REW 5426; după Cihac, II, 514, din mag. magvas „granulat”. – Din rom. provin bg. mačuk, mačak (Capidan, Raporturile, 208), sb., cr., slov. macuga (Candrea, Elemente, 403), rut. mačug, pol. macsuga (Berneker, II, 1; Wędkiewicz, Mitt. Wien, I, 265), ngr. ματσούϰα (după Roesler 573 și Cihac, II, 671, rom. provine din ngr.), mag. macsuka, matyuka.

Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu măciucă
GRĂMĂDEÁLĂ, grămădeli, s. f. (Pop.) Îngrămădeală. – Grămădi + suf. -eală. Vezi definitia »
ADIABÁTĂ s.f. (Fiz.) Curbă care indică într-un grafic transformarea adiabatică suferită de un fluid. [Pron. -di-a-. / < germ. Adiabate]. Vezi definitia »
STRÓFĂ s.f. (În tragedia greacă antică) Partea cântată de cor în timp ce se deplasa de la stânga la dreapta scenei. ♦ Fiecare dintre diviziunile unei poezii (lirice), formată din mai multe versuri. [< gr. strophe, cf. it. strofa, fr. strophe]. Vezi definitia »
HIDROPEDÉZĂ, hidropedeze, s. f. Transpirație abundentă. – Din fr. hydropédèse. Vezi definitia »
áță (áțe), s. f.1. Fir. – 2. Fibră, filament. – 3. (adv.) Direct, fără oprire. – 4. (Fam.) Intendență militară. Lat. acia (Pușcariu 158; REW 102; DAR); cf. it. accia (calabr. azza, ven., lom. atssa, mil. asa, engad. atša). – Sensul 4 este o interpretare umoristică a cuvîntului administrație, care înainte se prescurta de obicei sub forma a-ție. Der. ațică, s. f. (firicel; fir de bumbac pentru urzeală, făcut din două fire răsucite); ațist, s. m. (ofițer de intendență); ațos, adj. (care are ațe; necioplit, înfumurat, nesuferit). – Din rom. provine bg. acŭ (Capidan, Raporturile, 220). Vezi definitia »
Căutați cuvinte ce încep cu litera: A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ș T Ț U V W X Y Z