CÍNCISPRECELEA, CÍNCISPRECEA num. ord. v. cincisprezecelea. Vezi definitia »

covățeá, covățéle, s.f. (reg.) 1. albiuță, copăiță. 2. cutia (teica) morii. 3. (la pl.) două castroane puse unul peste altul și îmbucate, pentru păstrarea alimentelor. Vezi definitia »

MĂSEÁ, măsele, s. f. 1. Fiecare dintre dinții mari (terminați cu o suprafață plată) fixați în partea posterioară a maxilarelor, după canini, la om și la unele animale, servind la zdrobirea și la măcinarea alimentelor; molar¹. ◊ Măsea de minte = fiecare dintre cele patru măsele care apar la sfârșitul adolescenței. ◊ Expr. (Oltean) cu douăzeci și patru (sau cu gura plină) de măsele = (om) voinic și isteț, descurcăreț, abil. A-i crăpa (cuiva) măseaua (sau măselele) (în gură) = a fi nerăbdător, a avea mare nevoie de ceva. A trage (sau a o lua) la măsea = a bea mult, a fi bețiv. N-ajunge nici pe o măsea = e foarte puțin, e insuficient. A nu avea ce pune (sau a nu ajunge) (nici) pe o măsea sau nici cât (să) pui pe o măsea = a avea foate puțin (de mâncare). A lepăda, a arunca etc. (pe cineva sau ceva) ca pe o măsea stricată = a se debarasa (de cineva sau ceva) fără părere de rău. 2. Compus: (Bot.) măseaua-ciutei = mică plantă erbacee din familia liliaceelor, cu flori roșii, cu frunze pătate roșu-brun (Erythronium dens canis). 3. Nume dat mai multor obiecte sau părți de obiecte asemănătoare, ca formă sau ca funcție, cu măseaua (1) (la roata morii, la grindeiul de la piuă, la grapă, leucă, tălpile saniei, bocanci etc.) – Lat. maxilla „maxilar”. Vezi definitia »

CÂNDEA, Virgil (1927-2007, n. Focșani), istoric român. M. coresp. al Acad. (1990). Contribuții în domeniul istoriei culturii medievale și moderne („Les icônes melkites”, „Stolnicul între contemporani”, „Mărturii românești peste hotare”). M. coresp. al Acad. (1991). Vezi definitia »

MÚCEA s. m. art. Copil căruia îi curg mucii (II); p. ext. copilandru; epitet dat unui tânăr care are pretenții nepotrivite cu vârsta. – Muc + suf. -ea. Vezi definitia »