șoimăneálă, șoimănéli, s.f. (reg.) 1. poceală; schilodeală. 2. alintătură. Vezi definitia »

LUNÉTĂ, -E, s. f. (Auto.) Geamul din spate al caroseriei unui automobil, montat în partea opusă parbrizului. – Din fr. lunette. Vezi definitia »

PENTAMORFÓZĂ s. f. (arte) metodă a dialecticii pentadice aplicată la muzică, arhitectură, sculptură, pictură și literatură. (< fr. peutamorphose) Vezi definitia »

la drum de seară expr. (er.) oră prielnică consumării unui act sexual (în cartomancie). Vezi definitia »

păragínă (părágini), s. f. – 1. Ruină, dărîmătură. – 2. Părăsire, abandonare. – 3. Țarină, ogor negru, țelină, pîrloagă. – 4. (Adj.) Viran, nepopulat. – Var. paragină. Origine îndoielnică. Poate în loc de *părajină ‹ părădui. Se pune de obicei în legătură cu mag. parrag, parlag „pîrloagă”, cf. pîrlog (Cihac, II, 246; Tiktin; Candrea); dar der. este dificilă din punct de vedere fonetic (Tiktin presupune că finala o reproduce pe cea din țelină, compoziție care e puțin probabilă) și nu explică toate sensurile cuvîntului rom. Giuglea, Dacor., I, 495, prefera etimonul lat. *voraginem, încrucișat cu pîrlog sau părăsi și Conev 39 pornea de la sl. prazdĭnŭ, ambele improbabile. Pare bătătoare la ochi coincidența cu lucan. prasana, pe care Rohlfs, Ital., 359 îl explică printr-un lat. *piraginem. Der. părăgini, vb. (a părăsi; a lăsa ogorul pîrloagă; a (se) degrada, a (se) ruina); părăginos, adj. (ruinat, părăsit); parangină, s. f. (vițelar, Anthoxanthum odoratum). Vezi definitia »