APÉL, apeluri, s. n. 1. Citire cu glas tare a numelor unor persoane dintr-un colectiv, spre a verifica prezența lor într-un anumit loc. 2. Chemare scrisă sau orală adresată maselor, unei colectivități etc. 3. Cerere, rugăminte. ◊ Loc. vb. A face apel la cineva (sau la ceva) = a apela (1). 4. Acțiune făcută la o instanță judecătorească superioară, spre a obține anularea unei sentințe date de o instanță inferioară și judecarea în fond a procesului. ◊ Curte de apel = instanță judecătorească, superioară tribunalului, care avea competența de a judeca recursul cuiva împotriva sentinței tribunalului. 5. Producerea unui semnal sonor sau luminos prin care se marchează cererea de a stabili o legătură telefonică sau telegrafică. – Din fr. appel. Vezi definitia »

SUMĂNÉL, sumănele, s. n. Sumăieș. – Suman + suf. -el. Vezi definitia »

MIOCÉL s.n. (Med.) Hernie musculară. [< fr. myocèle, cf. gr. mys – mușchi, kele – hernie]. Vezi definitia »

MOTĂNÉL, motănei, s. m. Motănaș. – Motan + suf. -el. Vezi definitia »

CARTÉL s.n. 1. (Ec.) Uniune monopolistă în cadrul căreia întreprinderile cartelate stabilesc în comun condițiile de vânzare a mărfurilor, sistemul de formare a prețurilor, repartizarea piețelor de aprovizionare și desfacere etc., fiecare dintre ele păstrându-și independența de producție și de vânzare. 2. Coaliție politică între mai multe partide. [Pl. -luri. / < fr. cartel]. Vezi definitia »