mázăre s. f. – Legumă (Pisum sativum). – Mr. madzîre. Origine necunoscută. S-a identificat cu dacicul μοζουλα menționat de Dioscorides (Hasdeu, Col. lui Traian, 1877, 522; Tocilescu, Dacia înainte de romani, București, 1880, 569; Philippide, II, 720; Capidan, Raporturile, 537; Weigand, BA, III, 236); dar, pe de o parte, acest nume desemnează cimbrul, a cărui asemănare cu mazărea nu este convingătoare; și, pe de altă parte, Jokl, Litteris, IV, 200, cf. Sandfeld 95, a demonstrat că trebuie să se citească μιζουλα. S-a presupus un tracic *mazala (Pascu, I, 190) sau *mazela (Diculescu 207); o sursă anterioară indoeurop. (Lahovary 123 și 336). În fine, der. din tc. (per.) maș nu pare posibilă fonetic (Roesler 598). Legătura cuvîntului rom. cu alb. modhulje „mazăre” (Meyer 284; Tiktin; Rosetti, II, 119) pare evidentă, dar nu lămurește mult originea cuvîntului (der. rom. din alb. nu e posibilă; mai sigur este că ambele cuvinte conduc la o sursă comună). Ar putea fi vorba de un cuvînt balcanic, din aceeași familie cu sl. zrŭnu, zerno „boabă”, lituan. žirnis „mazăre”; dar trebuie stabilită mai întîi originea plantei și a cultivării ei. Der. măzărar, s. m. (insectă parazită, Bruchus pisi); măzărat, adj. (granulos); măzărică, s. f. (măzăriche, Vicia sativa; plantă leguminoasă, Lathyrus tuberosus; Banat, varietate de fasole); măzăriche, s. f. (Vicia sativa, Vicia dumetorum, Vicia lathyroides, Vicia silvatica; grindină; trichină, trichinoză); măzăroi, s. m. (Trans., mazăre). Din rom. provine bg. măzarik (Capidan, Raporturile, 232).

Sursa: DER