metehắu (-ắi), s. m. – Pocitanie, sluțenie; bădăran. Creație expresivă, cf. mătăhăi, motîrcă. În Mold., sensul de „prost, nătîng” care apare în toate dicționarele, nu este decît secundar, cf. poezia populară: de la noi a treia casă este-o nevastă frumoasă și bărbatu-i metehău, aude și vede rău. Pentru sens, cf. meteahnă. Nu are feminin, poate pentru specializarea sa în sensul propriu de mătăhală. E dubletul lui meteleu, s. m. (Trans., pocitanie, prost), meteloaie, s. f. (bădărancă, prostituată).

Sursa: DER