Definita cuvantului mică
mícă (-ci), s. f. – Fragment, fărîmă, parcelă, parte. Lat. mῑca (Pușcariu 1068; Candrea-Dens., 1093; Tiktin; REW 5559), cf. it. mica, fr. mie, sp. miga. Der. din sl. migŭ „clipă, moment” (bg., pol. mig, sb., rus. miga), propusă de Graur, BL, VI, 156 și de Scriban, se bazează pe expresii ca o mică de ceas, în care mică dobîndește sensul special de „parte dintr-o oră” și pare posibilă doar ca încrucișare semantică. E dubletul lui mică, s. f. (mineral în foițe), din fr. (lat.) mica. Probabil același cuvînt este cel care s-a păstrat în expresia mici fărîme (var. mii fărîme, mii și fărîme), cu sensul de „bucățele”, în care mici „bucăți” s-a confundat cu mici „de mărime redusă”. – Cf. dumica, nimic.
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu mică
gogeală, gogeli s. f. 1. boală fără simptome clare. 2. boală dusă pe picioare timp îndelungat. Vezi definitia »
CUNOȘTÍNȚĂ, cunoștințe, s. f. 1. Cunoaștere (2). ♦ Expr. A avea (sau a lua) cunoștință de ceva = a ști, a fi informat. A aduce (ceva) la cunoștința cuiva = a informa pe cineva (despre ceva). A aduce la cunoștința publică = a da de știre tuturor. În cunoștință de cauză = cunoscând bine ceva. A-și pierde cunoștința = a nu mai ști de sine, a leșina. ♦ (Rar) A-și veni în cunoștință = a se trezi din leșin. ♦ (Rar) Minte, rațiune. 2. (La pl.) Totalitatea noțiunilor, ideilor, informațiilor pe care le are cineva într-un domeniu oarecare. 3. Persoană pe care vorbitorul o cunoaște. ♦ Expr. A face cunoștință cu cineva = a lega relații sociale cu o persoană. (Fam.) A face cuiva cunoștință cu cineva = a prezenta pe cineva cuiva. 4. (Înv.) Mulțumire, recunoștință. – Cunoaște + suf. -ință (cu sensul 3 după fr. connaissance). Vezi definitia »
gaură, găuri s. f. 1. spargere, furt. 2. (pub.) înșelătorie, fraudă, delapidare. 3. pagubă. 4. vagin. Vezi definitia »
GÁRNIȚĂ, garnițe, s. f. Vas de metal cu care se transportă lapte și alte lichide. – Din scr. grnac, pol. garniec, rus. garnec. Vezi definitia »
AVRĂMEÁSĂ s. f. (Bot.) Veninariță. [Var.: avrămeáscă s. f.] – Bg. avran, rus. avran (după Avram). Vezi definitia »