ABERÁȚIE s.f. 1. Abatere de la o normă etc.; deformare, denaturare; rătăcire. V. absurditate. 2. Abatere de la tipul normal al speciei intervenită la unii indivizi, sub acțiunea condițiilor de mediu. 3. (Fiz.) Deformație a unei imagini, produsă de un sistem optic. ♦ Aberație vizuală = astigmatism. 4. (Astr.) Unghi format de direcția adevărată și de direcția aparentă din care este văzut un astru de pe Pământ. [Cf. fr. aberration, lat. aberratio < aberrare – a se îndepărta]. Vezi definitia »

IRIDOLOGÍE s. f. metodă de diagnosticare prin cercetarea irisului și a pupilei. (< fr. iridologie) Vezi definitia »

PARODONTOMETRÍE s. f. măsurare a pungilor gingivale, a retracției și a mobilității dinților. (< fr. parodontométrie) Vezi definitia »

CHINOTEHNÍE s. f. totalitatea principiilor și procedeelor folosite pentru creșterea câinilor, ameliorarea raselor lor. (după fr. cynotechnique) Vezi definitia »

PEDOLOGÍE² s.f. 1. Știință despre copil. ♦ Curent în pedagogie care susține că soarta copilului ar fi determinată în mod fatal de ereditate și de mediul său social, conceput ca invariabil. 2. (Biol.) Studiul caracterelor somatice, determinate de factorii biologici, de ereditate etc. [Gen. -iei. / < fr. pédologie, cf. gr. pais – copil, logos – studiu]. Vezi definitia »