STÍBIU s.n. Antimoniu. [Pron. -biu. / < lat. stibium]. Vezi definitia »

candríu (candríe), adj. – 1. Cherchelit, amețit, cu chef. – 2. Extravagant, singular. Origine incertă. După Graur 133, din țig. kangeri „biserică”, datorită identificării ce se face de obicei în argou între „biserică” și „cîrciumă”, cf. biserică (Graur, BL, V, 223). Vezi definitia »

piu, píuri, s.n. (reg.) 1. băț scurt ascuțit la ambele capete cu care se joacă copiii țurca. 2. țurcă. Vezi definitia »

stâncíu, stâncíe, adj. (înv.; despre munți, terenuri) stâncos. Vezi definitia »

TRANZITÓRIU, -IE adj. 1. care face trecerea de la o stare la alta; de tranziție; intermediar; tranzient (1). ◊ (p. ext.) care durează puțin timp. 2. (despre funcționarea unui sistem) caracterizat prin variația în timp a cel puțin unei mărimi. (< fr. transitoire, lat. transitorius) Vezi definitia »