Definita cuvantului mîine
mîine adv. – Ziua imediat următoare. – Var. (Mold., Trans.) mîne. Mr. mîne, megl. mǫini, istr. măre. Lat. mānĕ (Diez, I, 261; Pușcariu 1083; Candrea-Dens., 1116; REW 5294), cf. it. (di)mani, prov. (da)man fr. (de)main. Rezultatul normal este mîine, cf. c(î)ne, pî(i)ne. Infixul vocalic se întîlnește și în it., unde, fără îndoială, reprezintă o evoluție diferită, poate o fază de tranziție a evoluției de la a la e (Rohlfs, Gram., 87): v. genov. graindi (mare), cristiain „creștin” față de genov. ken „cîine”, men „mînă”, ca și abruz. maina „mînă”, kambaina „clopot” (Rohlfs, Gram., 91). – Comp. mînezi, adv. (Banat, Trans., ziua următoare); poimîine (mr. păimîne, megl. poimoni), adv. (după mîine), cu poi ‹ lat. post, cf. păi, apoi și it. posdomani.
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu mîine
INCOMPREHENSIÚNE s.f. Incapacitate de a înțelege, de a fi înțeles. [< fr. incompréhension]. Vezi definitia »
PRETERMISIÚNE s.f. v. pretermisie. Vezi definitia »
EMONCȚIÚNE s.f. (Liv.) Eliminare a umorilor superflue (mucozități etc.). [Pron. -ți-u-. / < fr. émonction]. Vezi definitia »
OBȚÍNE, obțín, vb. III. Tranz. A dobândi, a primi, a căpăta (ceva); a reuși să ajungă la..., a realiza ceva. – Din fr. obtenir, lat. obtinere (după ține). Vezi definitia »
DEVIAȚIÚNE s.f. v. deviație. Vezi definitia »