Definita cuvantului mîngîia
mîngîiá (mấngâi, mângâiát), vb. – 1. A consola, a încuraja. – 2. A dezmierda, a alinta. Gr. μαγγανεύω „a folosi băuturi fermentate”, probabil prin intermediul unui lat. *manganiāre (Cihac, Principii, 146; Șeineanu, Semasiol., 13; Murnu, 34; Candrea-Dens., 1131; Diculescu, Elementele, 474; Rohlfs, EWUG 1291; REW 5297; Rosetti, II, 68), cf. calabr. manganῑare „a sparge, a toci”. Der. din sl. mąžati sę „a se consola” (Cihac, II, 197), nu e posibilă. Cuvînt de uz genral, afară de Trans. de N. (ALR, I, 235). Der. mîngîiere, s. f. (dezmierdare; consolare); mîngîietor, adj. (care mîngâie, consolează); mîngîios, adj. (consolator; delicat, afectuos); nemîngîiat, adj. (neconsolat); mîngănietură, s. f. (consolare), înv., apare în Palia de la 1581.
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu mîngîia
ia, neamule! expr. v. ia cu pâine, neamule!. Vezi definitia »
CONCEDIÁ vb. I. tr. 1. A scoate, a îndepărta din serviciu, dintr-o funcție etc. 2. (Rar) A îngădui cuiva să se retragă. ♦ A pofti pe cineva să plece, să părăsească un anumit loc. [Pron. -di-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. congédier]. Vezi definitia »
AMBREIÁ vb. tr. a cupla, prin intermediul unui ambreiaj, un motor cu mecanismul pe care trebuie să îl pună în mișcare. (< fr. embrayer) Vezi definitia »
ÎMBIÁ, îmbíi, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A (se) îndemna (stăruitor) să facă sau să primească ceva; a (se) invita, a (se) pofti. ♦ Refl. (Rar) A se lăsa poftit. ♦ Tranz. Fig. A atrage. [Pr.: -bi-a] – Probabil lat. *inviare. Vezi definitia »
definitia Vezi definitia »