BIOGENÉZĂ s. f. concepție, depășită, după care toate viețuitoarele s-au născut din altele preexistente. (< fr. biogenèse, germ. Biogenese) Vezi definitia »

STATISTICĂ, statistici, s.f. – V. statistic (1) [DEX'98] Vezi definitia »

DERÍVĂ s.f. I. 1. Unghi format de axa longitudinală a unei nave sau a unui avion cu drumul de urmat sub acțiunea curenților maritimi sau aerieni. ◊ A merge în derivă = a naviga în voia vântului și a valurilor. 2. Unghi format, la tragerile indirecte cu tunul, de planul de tragere cu planul de ochire. II. Partea verticală fixă a ampenajului unui avion, al unui planor. [< fr. dérive, it. deriva]. Vezi definitia »

ágă (-ále), s. n. – 1. Ofițer superior în armata turcă. – 2. Nobil de rang secundar, ofițer superior; este atestat în Munt. începînd de la 1620, în locul celui care înainte se numea căpitan de vînători. Era conducătorul militar al poliției, inspector al piețelor urbane și, după răscoala din 1655, conducătorul militar al infanteriei; avea închisoare proprie și tribunal la el acasă. Regulamentul Organic i-a acordat gradul de colonel. – Mr. aga. Tc. aga (Roesler 587, Șeineanu, II, 10; Lokotsch 28); cf. ngr. ἀγά, alb., bg. agá. Este un hibrid gramatical. La început, sing. său a fost agá, formă care explică pl. agale. Mai tîrziu sing. a fost asimilat cu tipul tată; astfel că astăzi sing. este m., în ciuda formei, iar pl. este f., în ciuda sensului. DAR tratează drept cuvinte distincte agá (pl. aghii, a cărui formă este falsă) și agă. Der. agesc, adj. (polițienesc); agie, s. f. (poliție; birou al unui agă); agoaie, s. f. (soție de agă); agiesc, adj. (polițienesc); Agachi, s. m. (aga), dim. de la ngr. ἀγάϰι, și considerat greșit nume propriu (Șeineanu, II, 11; Bogaci). Vezi definitia »

MUZEOTÉHNICĂ s.f. Ansamblu de metode și mijloace folosite aplicativ în cadrul muncii muzeale. [Cf. it. museotecnica]. Vezi definitia »