PERICOLECISTÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație cu aderențe a colecistului. [< fr. péricholécystite]. Vezi definitia »

MUFÉTĂ s. f. mic animal carnivor din America, ale cărui glande produc un miros neplăcut. (< fr. moufette) Vezi definitia »

FONCIÉRĂ s. f. impozit funciar. (< fr. foncière) Vezi definitia »

várgă² (dungă) (pop.) s. f., g.-d. art. vắrgii; pl. vắrgi Vezi definitia »

ÚȘĂ, uși, s. f. 1. Deschizătură de formă regulată lăsată în peretele unei clădiri, la un vehicul, la o mobilă, pentru a permite intrarea (și ieșirea); ansamblu format dintr-un cadru fix de care se prinde o tăblie mobilă de lemn sau de metal care închide sau deschide această deschizătură; p. restr. tăblia din acest ansamblu. ◊ Ușă domnească (sau împărătească) sau ușa raiului = intrarea principală a altarului. ◊ Loc. adv. La ușă = foarte aproape. ◊ Loc. prep. La ușa... = în imediata apropiere (a...). ◊ Expr. A(-și) deschide (larg sau amândouă) ușile = a lăsa intrarea liberă; a primi cu bucurie pe cineva în casă. A lăsa (pe cineva) după ușă = a nesocoti (pe cineva), a nu da (cuiva) nici o atenție. A sta după ușă = a fi nebăgat în seamă; a sta deoparte, izolat. A bate la ușă = (de spre termene, evenimente etc.) a fi foarte aproape, a fi iminent. 2. Fig. Casă, locuință. ◊ Expr. (A bate, a cere, a crește etc.) pe la ușile oamenilor = (a munci) pe la alții, (a trăi) din mila altora. A umbla din ușă-n ușă = a cerși. – Lat. *ustia (pl., devenit sg., al lui *ustium = ostium). Vezi definitia »