Definita cuvantului muc
muc (mucuri), s. m. – 1. Substanță gelatinoasă, scurgere din nas. – 2. Fitil de lumînare aprinsă. – 3. Bucată de lumînare topită. – 4. Capăt de țigară, chiștoc. – Var. pl. mucuri (sensurile 2-4). Mr. muc(ă), muț, megl. muc, muți. Lat. mūcus (Pușcariu, 1112; Candrea-Dens., 1155; REW 5709), cf. it. moccio, moccolo (sicil. mukku), prov., cat., moc, v. fr. moche, sp. moco, port. monco, alb. mük, basc. muku. Ideea unui sing. reconstituit după pl. (Byck-Graur 36) nu pare potrivită. Der. mucări, s. f. pl. (mucarniță); mucări, vb. (a tăia mucul ars; a lăstări; a curăța copacii de crengi uscate); mucărie, s. f. (rar, răpciugă); mucarniță, s. f. (Olt., unealtă de tăiat mucul candelei sau lumînărilor); mucos, adj. (cu muci), megl. mucos, măcos, care poate reprezenta și lat. mūccosus (Pușcariu 1116; Candrea-Dens., 1157; REW 5708), cf. sard. mukkozu, prov., cat. mocos, sp. mocoso, port. moncoso; mucoasă, s. f., format după fr. muquese; mucoșie, s. f. (rar, mucozitate); mucoare, s. f. (Trans., mucegai), mr. mucori, probabil reprezentant direct al lat. mūcōrem (Pușcariu 1116; Candrea-Dens., 1156; REW 5712), cf. abruz. mukore, astur. mugor. – Cf. mugur. Der. neol. mucilagiu, s. n., din fr. mucilage; mucilaginos, adj., din fr. mucilagineux; mucoză, s. f., din fr. muqueuse, dublet al lui mucoasă; mucozitate, s. f., din fr. mucosité. – Din rom. provin ngr. μούϰουρα „alge care se strîng pe plaje” (după Meyer, Neugr. St., IV, 45, direct din lat. muculus, der. imposibil din punct de vedere fonetic), și mag. mukuc, mukucka (Edelspacher 19).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu muc
pungiúc s.n. (înv.) ornament pentru stofe, pentru țesături (făcut din mărgele). Vezi definitia »
ÁNDRUC s.n. (Poligr.) Tipar de probă. [< germ. Andruck]. Vezi definitia »
SAMBÚC s.n. Parte a unei mașini de război medievale, formată dintr-o punte volantă care se lăsa dintr-un turn de asediu pe zidurile cetății asediate. [< lat. sambuca, fr. sambuque, it. sambuca]. Vezi definitia »
ULÚC, uluce, s. n. 1. Jgheab făcut din scânduri ori scobit într-un trunchi de copac sau în piatră, din care se adapă vitele sau în care li se pune nutrețul. 2. Canal de lemn sau tablă pus de-a lungul streșinii caselor, pentru a aduna și a conduce spre burlane apa de pe acoperișuri. ♦ Canal, țeavă pentru captarea și scurgerea apei dintr-un izvor. 3. Jgheab de scânduri prin care curge apa pentru a pune în mișcare o moară; lăptoc, scoc (1). ♦ Jgheab prin care curge (la moară) făina măcinată. 4. Scobitură, șanț făcut de-a lungul unei piese de lemn, pentru a se putea îmbina cu altă piesă. – Din tc. oluk. Vezi definitia »
tuzúc1, tuzúci, s.m. 1. par în gardul de nuiele. 2. pădurice tânără, deasă. Vezi definitia »