Definita cuvantului mustață
mustáță (mustắți), s. f. – 1. Părul care crește la bărbați deasupra buzei superioare. – 2. Radicelă, radiculă. – 3. Țeapă, aristă. – 4. Vlăstar de plantă agățătoare. – Mr., megl. mustață. Lat. mustacea (Pușcariu 1141; Candrea-Dens., 1187; REW 5803a), din gr. μύσταξ (Cihac, II, 678; Rosetti, II, 65), cf. bg. mustak (Domaschke 90), alb. mustakje, sb., cr. mustač, it. mostacchio, sp. mostacho. – Der. mustăcios, adj. (cu mustață); mustăcioară, s. f. (mustață mică), pe care REW 5803 îl derivă de la un lat. mustaciolum; mustăci, vb. (a zîmbi; a da semne de nemulțumire); mustăceală, s. f. (probă de nemulțumire). – Din rom. provine bg. mustăčuri (Capidan, Raporturile, 228).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu mustață
MORÚLĂ s. f. primul stadiu în dezvoltarea unui embrion, cu aspect de mură. (< fr., lat. morula) Vezi definitia »
LÍNTIȚĂ, (rar) lintițe, s. f. Nume dat mai multor plante acvatice lipsite de frunze și adesea de rădăcini, cu tulpina lățită, care formează colonii pe suprafața apelor stătătoare sau care curg lin (Lemna). [Pl.: și lintiți] – Linte + suf. -iță. Vezi definitia »
PORNITÚRĂ, pornituri, s. f. (Înv. și pop.) Porțiune de teren deplasată prin alunecare. – Porni + suf. -tură. Vezi definitia »
BÓXĂ s. f. 1. compartiment în interiorul unei construcții, al unui local, al unei încăperi. ◊ parte dintr-o sală de tribunal, în care iau loc acuzații în cursul proceselor. ◊ despărțitură într-un grajd. ◊ compartiment la malul unei ape pentru parcarea ambarcațiilor cu motor. 2. loc de refugiu pe marginea pistei de curse automobilistice pentru repararea rapidă a mașinilor. 3. ladă care servește la încărcarea-descărcarea animalelor pe o navă. 4. incintă acustică. (< fr. box) Vezi definitia »
RETÍNĂ s. f. membrană internă, nervoasă, a ochiului, sensibilă la lumină, pe care se formează imaginea vizuală. (< fr. rétine) Vezi definitia »