Definita cuvantului nărav
năráv (nărávuri), s. n. – 1. Obicei, uz. – 2. Obicei prost, viciu. Sl. nravŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 31; Miklosich, Lexicon, 456; Cihac, II, 212), cf. bg. nărav, sb. narav și Vasmer, II, 230. – Der. nărăvaș, adj. (învățat prost, vicios); năravnic, adj. (înv., vicios, desfrînat); nărăvi, vb. (a învăța cu nărav, a se vicia); înărăvi, vb. (a se vicia); nărăveală, s. f. (viciere); nărăvos, adj. (învățat, prost; capricios). – Din rom. provine mag. nerávás (Edelspacher 20).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu nărav
CAV, -Ă, cavi, -e, adj. (Despre obiecte) Care are o cavitate. ◊ Venă cavă = denumire pentru cele două vene (inferioară și superioară) care transportă sângele la inimă. – Din fr. cave. Vezi definitia »
BÚHAV, -Ă adj. v. puhav. Vezi definitia »
hârcáv (hârcávă), adj. – Bîlbîit, gîngav. Sl. chrakavŭ (DAR). Sec. XVII, înv. Vezi definitia »
PRAV s. n. v. praf. Vezi definitia »
SCLAV, -Ă, sclavi, -e, s. m. și f. Persoană lipsită de orice drepturi, aflată în proprietatea deplină a unui stăpân de sclavi pentru care muncește; rob. ♦ Fig. Persoană care satisface orbește și servil voința altuia ♦ Fig. Persoană care își subordonează integral voința sau acțiunile unei pasiuni, unei dogme, unui viciu etc. – Din lat. sclavus. Cf. fr. esclave. Vezi definitia »