Definita cuvantului năvleg
năvlég (năvleágă), adj. – Prost. – Var. nevleg, (Olt.) năvlig. Origine necunoscută. Pare a fi în legătură cu sl. nevolja „necesitate”; cf. nevolnic și sb. nevoljno, nevoljan „infirm”; dar lipsește veriga intermediară. Legătura cu vlagă și cu mag. névleg „nominal” (Scriban) este suspectă. În Munt. și Olt.
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu năvleg
(reg.) s.f., art. făloșia, g.-d. făloșii, art. făloșiei Vezi definitia »
neg (négi), s. m. – Verucă. Lat. naevus (Candrea-Dens., 1216; REW 5807; Tiktin), cf. senes. niego, v. it. niego, it. neo; pentru modificarea consonantismului, cf. fagure, rug. După Pușcariu 1162, formație regresivă, pornind de la negel, părere greu de susținut. Uz general (ALR, I, 51). Der. negos, adj. (cu negi); neagă, s. f. (flagel, calamitate), probabil prin asociere cu ideea de „tumoare”, cf. neagă rea „tumoare malignă” › „calamitate” (după Cipariu, Principii, 272 și Tiktin, din lat. negāre; după Miklosich, Slaw. Elem., 32 și Cihac, II, 214 și Conev 100, din sl. nĕga „voluptate”, glosarea „încăpățînat, îndărătnic”, care apare în dicționare, se datorează primei explicații schițate aici). Negară (var. năgară, nagară), s. f. (varietate de neghină; plantă, Stipa capillata), pare un der. cu suf. -ar (negară ar fi fost la început numele fructului). Numele se explică prin aspectul fructului, cf. sp. verruguera, fr. herbe aux verrues (după Cihac, II, 209, din sl. nagu „gol”; după Conev 48 de la un sl. *nagara; după Scriban, din rus. nagar „fitil ars”). Der. înăgări, vb. (a crește neghină). Negel, s. m. (verucă) considerată ca der. din lat. negellus (Pușcariu 1162; REW 5916), cf. logud. nieddu, prov. niel, it. niello, de asemenea ar putea fi simplu dim. de la neg, cu suf. -el. – Cf. neghină. – Der. negelariță, s. f. (rostopască, Chelidonium maius); negelos, adj. (cu negi). Vezi definitia »
OPRÉG, oprege, s. n. Fotă (având în partea de sus o platcă țesută, de care atârnă fire groase de lână în diferite culori). [Pl. și: opreguri] – Sb. opreg. Vezi definitia »
PECENÉG, -EÁGĂ, pecenegi, -ge, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La m. pl.) Populație migratoare din familia populațiilor turcice, care a trecut în migrațiune prin estul și sud-estul Europei, între sec. IX și XI; (și la sg.) persoană care aparține acestui popor. 2. Adj. Care aparține pecenegilor (1), privitor la pecenegi. – Din germ. Petschenege, fr. Petchenègues, rus. peceneg. Vezi definitia »
sbeg (zbéguri), s. n. – (Trans.) Buruiană. – Var. zbeg. Origine necunoscută. Nu pare că ar trebui confundat cu cuvîntul următor, poate sbăg, s. n. (Bihor, ceață, pîclă). Vezi definitia »