COLÉG, -Ă s.m. și f. Camarad de studii, de muncă, de activitate etc. [Cf. fr. collègue, lat. collega]. Vezi definitia »

hérțeg (-gi), s. m. – Duce, voievod. – Var. herțog. Germ. Herzog, direct var. și prin intermediul mag. herceg. Sec. XVII, înv. Vezi definitia »

PECENÉG, -EÁGĂ, pecenegi, -ge, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La m. pl.) Populație migratoare din familia populațiilor turcice, care a trecut în migrațiune prin estul și sud-estul Europei, între sec. IX și XI; (și la sg.) persoană care aparține acestui popor. 2. Adj. Care aparține pecenegilor (1), privitor la pecenegi. – Din germ. Petschenege, fr. Petchenègues, rus. peceneg. Vezi definitia »

bleg (bleágă), adj. – 1. Buhăit, molatic, puhav. – 2. Cu urechile căzute. – 3. (S. m.) Paiață. Creație expresivă (Iordan, BF, II, 182), cf. bleandă, bleau, bleot. S-a explicat uneori prin sl. blagŭ „bun”, sb. blag „bun, pașnic” (Berneker 58; Bogrea, Dacor., IV, 794; Procopovici, RF, II, 133); cf. și sb. blek „tont”, cu care coincide întîmplător. – Der. blegi (var. bleji), vb. (a înmuia, a fleșcăi); bleojdi, vb. (a fleșcăi, a decădea; a face ochii cît cepele; a-și aținti privirea spre ceva), cf. pleoști (DAR se gîndește la o der. din sl. blistati „a străluci”, „a vedea”, ipoteză ce pare inutilă; cf. mai curînd sl. bljusti „a vedea”; dar mijloacele expresive ale rom. explică suficient această formație); bleoncos, adj. (cu urechile căzute), der. cu infix nazal; bleoncăni, vb. (a clătina, a legăna). Probabil aceleiași rădăcini expresive îi aparține bloj, adj. (murdar, pătat; mascat, travestit, deghizat), care se folosește în Banat; der. bloji, vb. (Maram., a murdări); blojori, vb. (a calomnia), folosit de Cantemir. Vezi definitia »

SPÚMEG s. n. (Rar) 1. Spumegare. 2. Fig. Mânie violentă. – Postverbal al lui spumega. Vezi definitia »