apród (aprózi), s. m. – 1. Fecior de boier care slujea la curtea domnească. – 2. Slujbaș care păzea sălile și introducea publicul în unele instituții. Mag. apród „paj” de la apró „mic” (Cihac, II, 476). Apare pentru prima oară într-un document slavo-român din 1443. Vezi definitia »

nod (nóduri), s. n. – 1. Loc de legătură a două fire, a două fîșii de pînză etc. – 2. Legătura dintre ram și trunchi. – 3. Umflătură, tumoare. – 4. Articulație. – 5. Milă marină. – 6. Intrigă, centru de acțiune. – 7. (Arg.) Portofel. – Mr., megl. nod. Lat. nodus (Pușcariu 1187; Candrea-Dens., 1235; REW 5948), cf. it. nodo, fr. noeud, cat. nou, sp. nudo, port. nó, alb. nue. – Der. noadă, s. f. (coccis), ca neg-neagă, țol-țoală, țep-țeapă etc., cf. mr. noadă „membru viril” (de la un lat. *noda, după Candrea-Dens., 1236 și Pascu, I, 128; din lat. nodus încrucișat cu coadă, după Iordan, Dift., 189; din lat. nates „fese, buci”, încrucișat cu coda, după Tiktin), ideea unei asocieri cu coadă fiind evidentă, cf. cuvîntul următor; Nodea, s. m. (nume propriu pentru demon), cf. și alt nume popular al său Codea); nodei, s. n. (înv., articulație; rotulă), cu suf. -ei, cf. grindei (din lat. nodellus, după Scriban); nodit, s. n. (Olt., rotulă); nodolan, s. n. (Banat, fluierul piciorului), prin încrucișarea cu șodolan; nodos, adj. (cu noduri); noduros (var. nodoros), adj. (nodos), cf. it. nodoroso, nodoso; noduleț, s. m. (mucos, țîngău); noduț, s. m. (ghiocel, Galanthus nivalis); înoda, vb. (a face un nod; a lega; a improviza; a rasoli; refl., a se atașa, a îndrăgi, a lega prietenie; (despre cîini) a se cupla), der. intern sau lat. innodare (Mon. Germ. hist., XXXIV), după Candrea-Dens., 1238 și DAR, din lat. nodare; desnoda, vb. (a dezlega, a desface; a bate pe cineva, a părui). Vezi definitia »

PERNÓD s.n. Varietate de vin franțuzesc care se bea ca aperitiv. [< fr. pernod]. Vezi definitia »

IZVÓD, izvoade, s. n. (Înv.) 1. Însemnare; listă; registru (de cheltuieli), foaie (de zestre); catalog. 2. Manuscris; text. ♦ Document. 3. Concept, plan; model. – Din sl. izvodŭ Vezi definitia »

APÓD, -Ă adj. (Despre unele animale) Lipsit de picioare. [< fr. apode, cf. gr. a – fără, pous – picior]. Vezi definitia »