CULMINÁȚIE s. f. 1. trecere a unui astru la meridianul unui loc. ♦ punct de ~ = punctul cel mai înalt deasupra orizontului atins de un astru pe bolta cerească. 2. punct culminant. (< fr. culmination) Vezi definitia »

FARINGOTOMÍE s.f. Incizare a faringelui. [< fr. pharyngotomie, cf. gr. pharynx – faringe, tome – tăiere]. Vezi definitia »

SITIOLOGÍE s.f. Știință care are ca obiect studiul alimentelor. [Gen. -iei, var. sitologie s.f. / < fr. sitiologie, it. sitologia, cf. gr. sition – aliment, logos – studiu]. Vezi definitia »

CRANIOMETRÍE s.f. Ramură a antropologiei care furnizează date asupra caracterelor și dezvoltării capului la om. [Gen. -iei. / < fr. crâniométrie, cf. gr. kranion – craniu, metron – măsură]. Vezi definitia »

SPECTROFOTOMETRÍE s.f. Parte a opticii care se ocupă cu determinarea intensității radiațiilor monocromatice dintr-un spectru. [Gen. -iei. / < fr. spectrophotométrie]. Vezi definitia »