Definita cuvantului nod
nod (nóduri), s. n. – 1. Loc de legătură a două fire, a două fîșii de pînză etc. – 2. Legătura dintre ram și trunchi. – 3. Umflătură, tumoare. – 4. Articulație. – 5. Milă marină. – 6. Intrigă, centru de acțiune. – 7. (Arg.) Portofel. – Mr., megl. nod. Lat. nodus (Pușcariu 1187; Candrea-Dens., 1235; REW 5948), cf. it. nodo, fr. noeud, cat. nou, sp. nudo, port. nó, alb. nue. – Der. noadă, s. f. (coccis), ca neg-neagă, țol-țoală, țep-țeapă etc., cf. mr. noadă „membru viril” (de la un lat. *noda, după Candrea-Dens., 1236 și Pascu, I, 128; din lat. nodus încrucișat cu coadă, după Iordan, Dift., 189; din lat. nates „fese, buci”, încrucișat cu coda, după Tiktin), ideea unei asocieri cu coadă fiind evidentă, cf. cuvîntul următor; Nodea, s. m. (nume propriu pentru demon), cf. și alt nume popular al său Codea); nodei, s. n. (înv., articulație; rotulă), cu suf. -ei, cf. grindei (din lat. nodellus, după Scriban); nodit, s. n. (Olt., rotulă); nodolan, s. n. (Banat, fluierul piciorului), prin încrucișarea cu șodolan; nodos, adj. (cu noduri); noduros (var. nodoros), adj. (nodos), cf. it. nodoroso, nodoso; noduleț, s. m. (mucos, țîngău); noduț, s. m. (ghiocel, Galanthus nivalis); înoda, vb. (a face un nod; a lega; a improviza; a rasoli; refl., a se atașa, a îndrăgi, a lega prietenie; (despre cîini) a se cupla), der. intern sau lat. innodare (Mon. Germ. hist., XXXIV), după Candrea-Dens., 1238 și DAR, din lat. nodare; desnoda, vb. (a dezlega, a desface; a bate pe cineva, a părui).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu nod
izvód (izvoáde), s. n. – 1. Izvor, origine. – 2. Izvor, original. – 3. Text, versiune. – 4. Schiță, plan. – 5. Inventar, listă, însemnare. Sl. (bg., rus.) izvodŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 23; Cihac, II, 154; DAR). – Der. izvodi, vb. (a inventa, a născoci, a făuri; a alcătui, a compune; a copia, a traduce), din sl. izvoditi; izvoditor, s. n. (autor); izvoditură, s. f. (înv., invenție). Aproape toate aceste cazuri sînt înv. Vezi definitia »
PSEUDOCÓD s. n. (inform.) limbaj în proiectarea și documentarea programelor, prin grefarea unor reguli sintactice pe limbaj natural. (< engl. pseudocode) Vezi definitia »
schilód (-oádă), s. f. – 1. Beteag, paralitic. – 2. Diform, desfigurat, slut. – Var. schilog, schinol. Schilog este o var. a lui schilav, cu schimb de suf.; de aici s-a trecut la schilod, printr-o evoluție fonetică inversă cu cea din putred › putrezi › putregai sau din repede › repezi › repeguș. Der. directă din chilă (Geheeb 33), sau din ngr. *σϰέλώδης, de la σϰέλος „coapsă” (Bogrea, Dacor., III, 736), nu este probabilă. Rus. skiljaga „cerșetor, vagabond”, pe care Vasmer, II, 637, o consideră de origine necunoscută, provine din rom. schilog. Der. schilodi (var. schilogi, schidoli), vb. (a beteji, a mutila, a ciunti); schilodeală (var. schilogeală, schilozeală, schilodenie, schilozenie), s. f. (invaliditate, paralizie). Vezi definitia »
EPISÓD, episoade, s. n. 1. Acțiune secundară într-o operă narativă, având un rol relativ independent; parte relativ independentă a unei narațiuni. ♦ Parte a acțiunii în teatrul antic, delimitată prin intervențiile corului și corespunzând actului din dramaturgia modernă. 2. Frază muzicală de importanță secundară, intercalată între principalele părți ale ale unei compoziții pentru a aduce o variație. 3. Întâmplare în viața cuiva [Var.: epizód s. n.] – Din fr. épisode. Vezi definitia »
COD2 s. m. pește marin din nordul Atlanticului, cu trei aripioare dorsale; moruă. (< engl. cod) Vezi definitia »