Definita cuvantului oaie
oáie (ói), s. f. – 1. Mioară (Ovis aries). – 2. Membru al turmei de credincioși. – Mr. oae, megl. oaiă, istr. oie. Lat. ǒvem (Pușcariu 1211; Candrea-Dens., 1265; REW 6127). S-a păstrat numai în rom. (Rosetti, I, 169), fiind eliminat în alte idiomuri rom. din cauza confuziei cu ōvum (Wartburg, Zur Benennung des Schafes, în Abh. Akad., Berlin, X, 1918). Fonetismul pare corect; explicația prin intermediul unui sing. reconstituit după pl. în loc de *oauă (Densusianu, Hlr., 30; Byck-Graur 22) nu este exactă. Der. oier (mr. uear), s. m. (cioban), pe care Pascu, I, 134 îl derivă din lat. *oviārius; oierie, s. f. (tîrlă, stînă); oaie-seacă, s. f. (taxă introdusă de domnitorul Alexandru, în 1573); oierit, s. n. (impozit pe pășunat, de 3 parale și de 6 bani, începînd din 1748 pentru fiecare oaie; suprimat de boieri în 1741, restabilit în 1748, micșorat la o treime, de clasa boierească în 1775); oiesc, adj. (de oaie, ovin); oiește, adv. (ca oile); oieșea, s. f. (varietate de urzică, Urtica urens); oiță, s. f. (cintezoi, Fringilla montifringilla, anemonă, Anemone silvestris); oină, s. f. (carne de berbec), cuvînt folosit numai de Cantemir, din lat. ǒvῑna (REW 6126), cf. mr. uin „lapte de oaie”.
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu oaie
parcánie, parcánii, s.f. (reg.) închidere a unei părți sau a unui braț dintr-un râu, pentru prinderea butucilor și plutelor scăpate din grămadă. Vezi definitia »
ÎMPĂRĂȚÍE, împărății, s. f. 1. Țară condusă de un împărat; imperiu. ◊ Împărăția cerului = rai. 2. Faptul de a împărăți; stăpânire. 3. (Înv.) Împărat; sultan. ◊ Expr. Împărăția-ta (sau -voastră), formulă de adresare către un împărat. – Împărat + suf. -ie. Vezi definitia »
ENCEFALOMIELOGRAFÍE s.f. (Med.) Explorare radiologică a encefalului și a măduvei spinării. [Pron. -mi-e-. / < fr. encéphalo-myélographie]. Vezi definitia »
RELÁȚIE s.f. 1. Legătură, raport (între fenomene, mărimi etc.) ♦ Complement circumstanțial de relație = complement circumstanțial care arată obiectul la care se referă o acțiune sau o calitate; propoziție circumstanțială de relație = propoziție circumstanțială care corespunde complementului circumstanțial de relație; funcții de relație = totalitatea funcțiilor organice care asigură legătura cu mediul exterior; (log.) judecată de relație = judecată care reflectă raporturi între obiecte diferite. 2. (La pl.) Legături între oameni, între națiuni, între state etc. ♦ (Ec.) Relații de producție = raporturi economice determinate care se stabilesc între oameni în procesul producției sociale a bunurilor materiale. 3. Informație; expunere, relatare. ♦ A da relații = a informa, a referi. 4. (Mat.) Condiție care leagă valorile a două sau mai multor mărimi. [Gen. -iei, var. relațiune s.f. / cf. fr. relation, it. relazione, lat. relatio]. Vezi definitia »
PARAPLEGÍE s.f. (Med.) Paralizie completă a ambelor membre inferioare. [Gen. -iei. / < fr. paraplégie, cf. gr. para – lângă, plege – lovitură]. Vezi definitia »