Definita cuvantului obicei
obicéi (obicéiuri), s. n. – 1. Uz, practică, stil. – 2. (Înv.) Tradiție, obiceiul pămîntului. – 3. (Înv.) Privilegiu. – 4. (Înv.) Contribuție, impozit. – Var. ob(l)icer(iu). Sl. obyčaj, din učiti „a învăța”, cf. ucenic, năuc (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 219), cf. bg., sb., cr., slov. običaj. Var., rare, arată o încrucișare cu oblici (Tiktin). – Der. obiceinic, adj. (înv., uzual, de stil); obicină, s. f. (înv., obicei), din sl. obyčinu „obișnuit”, sec. XVII; obicinui (azi redus la obișnui), vb. (a se deprinde, a se familiariza; a avea obiceiul; a practica); obicinuelnic, adj. (înv., obișnuit, uzual); obicinuință (var. modernă obișnuință), s. f. (obicei, uz, uzanță; familiaritate); obicinuit (var. obișnuit), adj. (uzual); obicinit, adj. (înv., obișnuit); neobișnuit, adj. (insolit); desobișnui, vb. (a se dezvăța).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu obicei
ROȘTÉI, roșteie, s. n. (Reg.) Dispozitiv în forma unui cadru în care sunt fixate vergele de lemn sau de oțel și care se folosește ca închizătoare la uși și la ferestre; p. restr. gratie, zăbrea. ♦ Grătarul de la sobă, prin care cade cenușa. – Din magh. rostély. Vezi definitia »
SOÁRTEI s. f. g.-d. art. în expr. v. SOARTĂ. g.-d. art. sórții (în expr. și: soártei) [DOOM 2]; v. IRONIE (1). Cuvânt, frază conținând o ușoară batjocură, folosind semnificații opuse sensului lor obișnuit; zeflemea, persiflare. ◊ Ironia soartei = situație intervenită contrar tuturor așteptărilor, ca un joc neașteptat al întâmplării. [DN] Vezi definitia »
TREI num. card. 1. Număr care are în numărătoare locul între doi și patru și care se indică prin cifra 3 sau III. ◊ (Adjectival) Trei cărți. ◊ (Substantivat) Scrie un trei pe tablă. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Volumul trei. ◊ (Formează numeralul adverbial corespunzător) De trei ori. ◊ (Formează numeralul multiplicativ corespunzător) De trei ori pe atâta. ◊ (Precedat de „câte”, formează numeralul distributiv corespunzător) Câte trei părți. ◊ (Pop.; în forma de feminin trele, precedat de „toate” sau „câte”) Toate trele. 2. Compuse: trei frați s. m. = plantă erbacee cu flori galbene, plăcut mirositoare, cu cinci petale (Viola saxatilis); trei-frați-pătați s. m. = a) gen de toporași (din care s-a obținut, prin încrucișare cu alte specii, panseaua) (Viola declinata); b) pansea; (reg.) trei-răi s. m. = a) popilnic iepuresc (Hepatica nobilis); b) crucea-voinicului (Hepatica transilvanica). 3. (Bis.; în sintagma) Trei ierarhi = trisfetite. 4. Compuse: trei-leșeștile s. m. = dans popular bătrânesc din nordul Moldovei, având un ritm binar, executat prin pași simpli spre dreapta și sărituri cu bătaia călcâielor pe loc; melodie după care se execută acest dans; trei-păzește s. m. = dans popular oltenesc, în ritm binar, vioi, executat de bărbați în formație liniară, stând cu mâinile încrucișate la spate; melodie după care se execută acest dans. ◊ Expr. A lua (pe cineva) la trei-păzește = a cere (cuiva) explicații pentru faptele sale, folosind un ton sever; a certa aspru (pe cineva). – Lat. tres. Vezi definitia »
polei, poleiesc v. t. (intl.) a aresta, a închide. Vezi definitia »
sărăcéi s.m. pl. (înv.) corp de călăreți în număr de 500 care, împreună cu scutelnicii (v.), formau călărimea Bucureștiului sub căpitanul spătăriei (v.). Vezi definitia »