Definita cuvantului oblînc
oblînc (oblấncuri), s. n. – Partea de dinaintea șeii, mai ridicată și încovoiată. – Mr. blîncu, megl. ublonc. Sl. obląku, din laku „arc” (Miklosich, Slaw. Elem., 32; Cihac, II, 220; Conev 73; Vasmer, II, 241), cf. bg. oblăk, sb., cr., rus. obluk, slov. oblok, ceh. oblouk, pol. obłęk. Este dublet al lui obloc, s. n. (Trans., fereastră), din cr., slov. oblok, prin intermediul mag. ablak. – Cf. oblon.
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu oblînc
țolónc s.n. (reg.) 1. ceea ce atârnă. 2. mânz. Vezi definitia »
bărbúnc s. m. – 1. (Trans.) Înrolare în armată, recrutare, prin organizare de baluri și oferire de băuturi. – 2. Dans popular. – Var. berbunc(ă), verbunc(ă), berbunță. Germ. Werbung „înrolare” (Borcea 177); întrodus în Trans., prin administrația austriacă (sec. XVIII). Vezi definitia »
RUNC, runcuri, s. n. Loc despădurit folosit ca pășune sau pentru a fi cultivat; curătură (1). – Lat. runcus. Vezi definitia »
preaadấnc, -ă, adj. (înv.) foarte temeinic sau profund. Vezi definitia »
ȚICLÍNC s. n. v. țicling. Vezi definitia »