Definita cuvantului obraz
obráz (obráji), s. m. – 1. Individ, persoană. – 2. Față, figură. – 3. Fiecare dintre cele două părți laterale ale feței. – 4. Rang, categorie. – 5. Importanță, considerație, influență. – 6. Îndrăzneală, cutezanță, vioiciune. – 7. Aplomb, nerușire, impertinență. – Var. (1, pl.) obraze. Megl. ubraz. Sl. obrazu (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 222; Conev 88), cf. bg., sb., cr. obraz. De uz general (ALR, I, 22). – Der. obrază, s. f. (ochelari de cal); obrăzar, s. n. (mască; văl cu care se acoperă fața morților); obraznic, adj. (insolent, impertinent, nerușinat), cu suf. -nic (Bogrea, Dacor., III, 416; Spitzer, Dacor., IV, 563-8) sau din sl. obraziniku (Graur, Rom., LIII, 384); obrăznici, vb. (a certa, a dojeni; refl., a se face obraznic); obrăznicie, s. f. (insolență, aroganță, impertinență, prostie); obrăznicesc, adj. (impertinent); obrăznicește, adv. (în mod nerușinat); obrăzui (var. obrăzi), vb. (înv., a înfățișa), cf. sl. obraziti „a forma”; neobrăzare, s. f. (nerușinare); neobrăzat, adj. (nerușinat); preobrăzi (var. probăzi, (îm)probozi, pobrozi), vb. (a certa, a dojeni), înv. și Mold.; (Pre)obrajenie (var. Pobre(a)jeni, Bobre(a)jeni), s. f. (Schimbarea la față), din sl. preobrazenije „schimbarea la față”; obrazovanie, s. f. (înv., orînduire), din rus. obrazovanije, sec. XIX.
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu obraz
PLAGIOCLÁZ, plagioclazi, s. m. Grup de minerale din clasa feldspaților, de culoare albă, cenușie sau albăstruie și cu luciu sticlos, utilizate ca materie primă în industria ceramicii sau ca piatră ornamentală. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. plagioclases. Vezi definitia »
LAPIÁZ s. n. v. lapiez. Vezi definitia »
matrapáz (-zi), s. m. – Angrosist, negustor care revinde articole alimentare. Tc. matrabaz (Șeineanu, II, 252; Lokotsch 1445), cf. ngr. ματραπάζης. Sec. XVIII, înv. (intermediari suprimați prin decret în 1776, de principele Grigore Ghica). – Der. matrapazlîc, s. n. (comerț ilicit; incorectitudine, ilegalitate), din tc. matrabazlik. Vezi definitia »
streaz, strázuri și stréze, s.n. (reg.) vas mare, mai strâmt la gură, în care se prepară vin sau țuică; tocitoare, zăcătoare, putină mică. Vezi definitia »
HAZ, (rar) hazuri, s. n. 1. Stare de bună dispoziție, de voioșie; veselie. ◊ Vorbe de haz = vorbe spirituale, glume. ◊ Expr. A face haz = a se veseli, a petrece glumind; (cu determinări introduse prin prep. „de”) a face glume pe seama cuiva, a-și bate joc, a râde de cineva sau de ceva. A face haz de necaz = a-și ascunde necazul, făcând glume sau simulând voia bună. ♦ Calitatea cuiva de a înveseli pe cei din jur prin firea sa veselă, prin glume sau prin vorbe spirituale. ◊ Expr. A fi cu haz = a fi plin de duh, a avea umor. 2. (Înv.) Plăcere, bucurie (pe care o simte cineva sau pe care o faci cuiva). ◊ Expr. A face haz (de cineva sau de ceva) = a-i plăcea de cineva sau de ceva. A nu face haz de cineva (sau de ceva) = a nu da importanță cuiva (sau unui lucru), a nu lua în seamă. 3. Calitatea cuiva de a plăcea (prin veselie, spirit, farmec, grație etc.). ◊ Loc. adj. și adv. Cu haz = plăcut, nostim. ◊ Expr. (Ir.) Știi că ai (sau are) haz? = știi că-mi placi (sau că-mi place)? știi că ești (sau că e) bine? – Din tc. haz. Vezi definitia »