PERSOÁNĂ, persoane, s. f. 1. Individ al speciei umane, om considerat prin totalitatea însușirilor sale fizice și psihice; ființă omenească, ins. ◊ În persoană = a) loc. adj. și adv. însuși, personal, singur (fără intermediul cuiva); b) loc. adj. întruchipat, în carne și oase, personificat, ♦ (Înv.) Personaj (2). 2. (În sintagmele) Persoană fizică = om considerat ca subiect cu drepturi și cu obligații și care participă în această calitate la raporturile juridice civile. Persoană juridică (sau morală) = organizație care, având o alcătuire de sine stătătoare și un patrimoniu propriu în vederea îndeplinirii unui anume scop admis de lege, este subiect cu drepturi și cu obligații, deosebit de persoanele fizice care intră în componența ei. 3. Categorie gramaticală specifică verbului și unor pronume (personal, reflexiv, posesiv, de întărire), prin care se indică vorbitorul, interlocutorul și orice obiect, deosebit de vorbitor și de interlocutor; fiecare dintre formele flexionare ale verbului și ale unor pronume prin care se indică raporturile de mai sus. – Din lat. persona, germ. Person, fr. personne. Vezi definitia »

ȘENILÉTĂ, șenilete, s. f. Mic vehicul (militar-blindat) pe șenile. – Din fr. chenillette. Vezi definitia »

BLASTOLÍZĂ s. f. distrugere a celulei reproducătoare. (< fr. blastolyse) Vezi definitia »

ANASTRÓFĂ s. f. 1. procedeu stilistic constând în inversarea topicii normale a cuvintelor într-o propoziție. 2. perioadă cu modificări rapide în forma organismelor. (< fr. anastrophe) Vezi definitia »

trupíță (-țe), s. f. – Partea centrală a plugului, conținînd plazul și cormana. Sb. trupica (Tiktin; Candrea) sau dim. de la trup, format în interiorul rom. (Scriban). Vezi definitia »