storcúț, storcúți, s.m. (reg.) barză. Vezi definitia »

RUȘÉȚ, -EÁȚĂ, rușéți, -e, adj. 1. Roșcat. 2. Suriu. (din rus²; des folosit ca toponim) Vezi definitia »

streléț, streléți, s.m. (înv.) 1. soldat care făcea parte dintr-un corp de vânători arcași (în Țările române). 2. soldat din garda țarului în Rusia. Vezi definitia »

PLOPOVẮȚ s. n. (Reg.) Un fel de mreajă ai cărei ochi, împletiți cu lațuri, se strâng când intră peștele înăuntru. – Et. nec. Vezi definitia »

clanț interj. – Imită zgomotul produs de o încuietoare sau un zăvor, o foarfecă, izbirea dinților etc. Formație expresivă, identică următoarei. – Der. clanț, s. n. (gură, cioc); clanță, s. f. (clampă, ivăr, zăvor; gură-spartă, moară-stricată, om certăreț; mască folosită în jocurile populare de Crăciun); clănțos, adj. (vorbăreț; certăreț); clănțănog, adj. (certăreț, gîlcevitor); clănțău, s. m. (gură-spartă, om care vorbește mult; avocat); clănță(n)i (var. clențăni), vb. (a tremura, a-și izbi dinții; a face zgomot cu clanța, a încerca la ușă; a bărfi, a umbla cu vorbe; a căuta ceartă, a face scandal; a face zgomot obiectele de metal cînd se mișcă); clănțăneală (var. clănțănit, clănțănitură), s. f. (faptul de a clănțăni; trăncăneală); clănțănitor, adj. (care tremură). Întîlnirea cu germ. Klincke, fr. clenche, mag. k(e)lincs pare întîmplătoare. Din rom. provine bg. kljanca (Capidan, Raporturile, 222). – Cf. cloț. Vezi definitia »