Definita cuvantului oțel
oțél (oțéluri), s. n. – Aliaj de fier cu carbon. Sl. ocelu (Miklosich, Slaw. Elem., 34; Cihac, II, 234; REW 183), cf. sb., cr. ocal, slov., ceh. ocel, mag. acél. – Der. oțele, s. f. pl. (cocoș la armele de foc); oțeli, vb. (a transforma fierul în oțel; a căli; refl., a trage la măsea); oțelărie, s. f. (turnătorie); oțelos, adj. (de oțel).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu oțel
ȘOIMÉL, șoimei, s. m. (Rar) Șoimuleț. – Din șoim + suf. -el. Vezi definitia »
CÂRSTÉL s. m. v. cristei. Vezi definitia »
USCĂȚÉL, -ÍCĂ, uscaței, -ele, adj., s. f. 1. Adj. Diminutiv al lui uscat2 (I). 2. S. f. pl. Crengi subțiri și uscate; uscături (1). 3. S. f. (Mai ales la pl.) Prăjitură făcută din bucățele de aluat prăjite în grăsime sau coapte la cuptor; uscătură (2). – Uscat2 + suf. -el, -ică. Vezi definitia »
ȘIPURÉL, șipurele, s. n. (Reg.) Șipușor. – Șip2 + suf. -urel. Vezi definitia »
cinghel, s. n. sg. (deț.) bătaie, încăierare. Vezi definitia »