Definita cuvantului oțel
oțél (oțéluri), s. n. – Aliaj de fier cu carbon. Sl. ocelu (Miklosich, Slaw. Elem., 34; Cihac, II, 234; REW 183), cf. sb., cr. ocal, slov., ceh. ocel, mag. acél. – Der. oțele, s. f. pl. (cocoș la armele de foc); oțeli, vb. (a transforma fierul în oțel; a căli; refl., a trage la măsea); oțelărie, s. f. (turnătorie); oțelos, adj. (de oțel).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu oțel
LISTÉL s. n. 1. (arhit.) mulură cu aspect de bandă plată și îngustă care încadrează o altă mulură (mai mare). ◊ suprafață plană care separă canelurile unei coloane. 2. spațiu dintre două chenare sau două cercuri concentrice. ◊ cercul proeminent de la circumferința monedelor. (< fr., engl. listel) Vezi definitia »
URÂȚÉL, -ÍCĂ, urâței, -ele, adj. Diminutiv al lui urât (I); cam urât. – Urât + suf. -el. Vezi definitia »
a lua la rapanghel / la refec / la rost / la trei păzește expr. (pop.) a reproșa, a certa. Vezi definitia »
făloșél, făloșícă, făloșéi, făloșéle, adj. (reg., înv.) mândru, fălos. Vezi definitia »
PORTOFÉL, portofele, s. n. Obiect din piele, din material plastic etc., în forma unor coperte mici cu mai multe despărțituri interioare, în care se păstrează bani, acte etc.; portvizit, portofoliu (3). [Var.: (înv.) portoféi, portoféu s. n.] – Din rus. portfel', fr. porte-feuille. Vezi definitia »