Definita cuvantului păcurar
păcurár (păcurári), s. m. 1. Cioban. – 2. Ciocîrlie. – Mr. picurar, picular, megl. picurar, istr. pecuror. Lat. pecorarius (Densusianu, Hlr., 159; Pușcariu 1238; Candrea-Dens., 1301; REW 6326), cf. it. pecoraio, calabr. pecuraru, sicil. picuraru, gal. pegueiro, port. pegureiro. Datorită concurenței cu păcurar „muncitor care extrage petrolul”, a fost înlocuit în mare parte de cioban (Caracostea, Mitt. Wien, 106; Pușcariu, Lr., 201); se păstrează mai ales în Trans. – Cf. păcuină. Der. păcurăresc, adj. (ciobănesc); păcurărește, adv. (ciobănește); păcurariță, s. f. (păstoriță). – Din rom. provine mag. pakular (Candrea, Elemente, 400; Edelspacher 21).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu păcurar
SECUNDÁR2, -Ă adj. 1. în al doilea rând ca importanță, interes etc.; accesoriu. ♦ învățământ ~ = formă de învățământ de al doilea grad, care urmează celui primar; liceal, mediu; (ec.) sector ~ = ansamblu de activități economice în care materiile prime sunt transformate în produse industriale sau bunuri de consum; medic ~ = medic care, în urma unui concurs, este admis să se specializeze într-o clinică; fenomen ~ = fenomen puțin important care apare în cursul unei boli. ◊ (psih.) cu reacții lente, durabile și profunde. 2. care urmează după primul. ♦ era ~ă = mezozoic; propoziție ~ă = propoziție subordonată. (< fr. secondaire, lat. secundarius) Vezi definitia »
FRUNZÁR, frunzare, s. n. 1. Desiș format din crengile pline de frunze ale unui copac sau ale unor tufe. 2. Umbrar făcut din crengi bogate. 3. Frunze uscate, servind ca așternut sau nutreț pentru vite. [Pl. și (m.) frunzari] – Frunză + suf. -ar. Vezi definitia »
BOLIVAR, stat în SE Venezuelei; 238 mii km2; 970 mii loc. (1989). Centrul ad-tiv: Ciudad Bolivar. Expl. de min. de fier, aur, diamante; expl. forestiere. Creștere extensivă a animalelor. Vezi definitia »
RĂCHITÁR, răchitari, s. m. Fluture de noapte de culoare brumărie, a cărui larvă se dezvoltă în tulpina pomilor, găurindu-le lemnul (Cossus cossus). – Răchită + suf. -ar. Vezi definitia »
OCULÁR, -Ă I. adj. referitor la ochi. ♦ martor ~ = cel care poate depune mărturie pentru fapte pe care le-a văzut petrecându-se sub ochii săi. II. s. n. sistem optic al unei lunete, al unui microscop în partea unde se găsește ochiul observatorului. (< fr. oculaire, lat. ocularius) Vezi definitia »