Definita cuvantului păcurar
păcurár (păcurári), s. m. 1. Cioban. – 2. Ciocîrlie. – Mr. picurar, picular, megl. picurar, istr. pecuror. Lat. pecorarius (Densusianu, Hlr., 159; Pușcariu 1238; Candrea-Dens., 1301; REW 6326), cf. it. pecoraio, calabr. pecuraru, sicil. picuraru, gal. pegueiro, port. pegureiro. Datorită concurenței cu păcurar „muncitor care extrage petrolul”, a fost înlocuit în mare parte de cioban (Caracostea, Mitt. Wien, 106; Pușcariu, Lr., 201); se păstrează mai ales în Trans. – Cf. păcuină. Der. păcurăresc, adj. (ciobănesc); păcurărește, adv. (ciobănește); păcurariță, s. f. (păstoriță). – Din rom. provine mag. pakular (Candrea, Elemente, 400; Edelspacher 21).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu păcurar
FUNCIÁR, -Ă, funciari, -e, adj. Care se referă la proprietatea particulară asupra pământului sau la averi imobiliare. ◊ Fond funciar = totalitatea suprafețelor de teren aflate între granițele unei țări, unei unități administrativ-teritoriale sau ale unei unități agricole. Impozit funciar = impozit pe care îl plătește cineva pentru un teren care se află în proprietatea sa. Carte funciară = registru oficial în care se inventariază toate proprietățile de pământ individuale din cuprinsul unei regiuni, menționându-se numele proprietarului, suprafața terenului și vecinătățile; carte funduară. ◊ Fig. Care aparține naturii, firii cuiva; de bază. [Pr.: -ci-ar] – După fr. foncier. Vezi definitia »
INSECTÁR s. n. colecție de insecte conservate și clasate într-o anumită ordine; cutia în care se păstrează. (< fr. insectarium, germ. Insectarium) Vezi definitia »
TĂBĂCÁR, tăbăcari, s. m. Specialist în tăbăcitul pieilor. – Din tabac2 + suf. -ar. Vezi definitia »
TEMPOROMAXILÁR, -Ă adj. care aparține temporalului și maxilarului inferior. (< fr. temporo-maxillaire) Vezi definitia »
STĂVILÁR, stăvilare, s. n. 1. Construcție de lemn, de beton sau de fier înălțată transversal pe cursul unei ape curgătoare, servind la reglarea nivelului apelor din amonte cu ajutorul stavilelor; baraj, zăgaz, opust. 2. Fiecare dintre obloanele verticale mobile ale stăvilarului (1), acționate manual sau mecanic; stavilă. 3. Întăritură de protecție în apropierea unui pod. 4. Fig. (Rar) Obstacol, piedică; împotrivire. – Stavilă + suf. -ar. Vezi definitia »