Definita cuvantului păcurar
păcurár (păcurári), s. m. 1. Cioban. – 2. Ciocîrlie. – Mr. picurar, picular, megl. picurar, istr. pecuror. Lat. pecorarius (Densusianu, Hlr., 159; Pușcariu 1238; Candrea-Dens., 1301; REW 6326), cf. it. pecoraio, calabr. pecuraru, sicil. picuraru, gal. pegueiro, port. pegureiro. Datorită concurenței cu păcurar „muncitor care extrage petrolul”, a fost înlocuit în mare parte de cioban (Caracostea, Mitt. Wien, 106; Pușcariu, Lr., 201); se păstrează mai ales în Trans. – Cf. păcuină. Der. păcurăresc, adj. (ciobănesc); păcurărește, adv. (ciobănește); păcurariță, s. f. (păstoriță). – Din rom. provine mag. pakular (Candrea, Elemente, 400; Edelspacher 21).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu păcurar
leurdár, leurdári, s.m. (înv., reg.) om ticălos, rău. Vezi definitia »
RECIPIENDÁR, -Ă, recipiendari, s. m. și f. (Înv.) Persoană care urma să fie primită (în mod solemn) într-o societate constituită: p. ext. persoană desemnată pentru un titlu, o funcție etc. [Pr.: -pi-en-] – Din fr. récipiendaire. Vezi definitia »
tăblár, tăblári, s.m. (înv.) contribuabil. Vezi definitia »
aminozahár s. n., pl. aminozaháruri Vezi definitia »
PREGLACIÁR, -Ă, preglaciari, -e, adj. (Geol.) Anterior epocii glaciare cuaternare. [Pr.: -ci-ar] – Din fr. préglaciaire. Vezi definitia »