fierbínte adj. – 1. Foarte cald, arzător. – 2. Aprins, înfocat. – 3. (Adv.) Arzător. Lat. fĕrventem (Pușcariu 608; Candrea-Dens., 587; DAR). Este dublet de la fervent, adj., din fr. fervent. Der. fiebintător, adj. (rar., încălzitor; Alecsandri întrebuințează greșit acest cuvînt, cu sensul de „spumos”); fierbințeală, s. f. (fervoare, căldură, ardoare, avînt, pasiune; înfierbîntare; febră); înfierbînta, vb. (a încălzi; a aprinde, a excita; refl., a se aprinde, a se înflăcăra); înfierbîntător, adj. (care înfierbîntă). Forma înfierbăza, vb. (a încălzi) se consideră a fi reprezentant al lat. *fĕrvidĭāre, de la fĕrvidus (Capidan, Dacor., III, 758; DAR); apare însă numai la Dosoftei, unde abundă creațiile personale, astfel încît der. este oarecum îndoielnică. Înfierbînta se consideră uneori (Byhan 22; Iordan, Dift., 171), ca der. de la lat. *infĕrventāre, ipoteză care pare gratuită. Vezi definitia »

COMUNITÁTE s.f. 1. Faptul de a fi comun mai multor lucruri sau ființe; posesiune în comun. 2. Totalitatea celor care trăiesc în același loc și au aceleași obiceiuri, aceleași norme de viață etc.; colectivitate. ♦ (Biol.) Totalitatea organismelor vegetale care ocupă o zonă geografică oarecare, având relații reciproce. [< lat. communitas, cf. fr. communauté, it. comunità]. Vezi definitia »

MÍNTE, minți, s. f. 1. Facultatea de a gândi, de a judeca, de a înțelege; rațiune, intelect. ◊ Loc. adj. Cu minte = cu judecată normală, sănătoasă; p. ext. înțelept. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) minte = nebun; nesocotit, nesăbuit. ◊ Expr. Ieșit din minți = nebun; care și-a pierdut cumpătul. A-și ieși din minți = a înnebuni; a-și pierde cumpătul. Întreg (sau zdravăn etc.) la minte = cu judecată normală, sănătoasă. A fi în toate mințile = a fi în deplinătatea facultăților mintale; a fi matur. A-și pierde mințile (sau mintea) sau a nu fi în toate mințile = a înnebuni sau a fi nebun. A învăța pe cineva minte = a pedepsi pe cineva pentru a-l face să fie mai cu judecată. A se frământa cu mintea sau a-și frământa mintea (sau mințile) = a se gândi mult, a-și bate capul. A-și aduna mințile = a nu mai fi distrat, a se concentra. A-i sta (cuiva) mintea în loc, se spune când cineva rămâne uluit și nu mai știe ce să facă sau ce să zică. ♦ Gând, cuget; imaginație; memorie. ◊ Expr. A-i veni cineva în minte sau a-i trece, a-i da, a-i trăsni cuiva ceva prin minte = a se gândi (dintr-o dată) la cineva sau la ceva. A fi dus cu mintea (sau cu mințile) = a fi cufundat în gânduri. A avea (pe cineva sau ceva) în minte = a) a fi preocupat (de cineva sau de ceva); b) a avea intenția să facă ceva. 2. Judecată sănătoasă, mod just de a raționa; înțelepciune, chibzuință. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) mințile acasă (sau la loc, la cap) sau a-și băga mințile în cap = a deveni mai înțelept, mai chibzuit; a se cuminți. A-și pune mintea cu cineva = a lua în serios pe cineva (care nu merită). A-i lua (sau a-i suci, a-i fura) cuiva mintea (sau mințile) = a face pe cineva să-și piardă judecata, să nu mai știe ce face. A scoate pe cineva din minți = a) a face pe cineva să-și piardă judecata sănătoasă, a-l zăpăci; b) a enerva la culme, a mânia. ♦ Inteligență, istețime, iscusință. ◊ Expr. A ajunge (sau a cădea, a fi etc.) în mintea copiilor = a avea judecata slăbită (din cauza bătrâneții). La mintea omului (sau a cocoșului) = ușor de înțeles, clar. 3. Imaginație, fantezie. – Lat. mens, -ntis. Vezi definitia »

LEGITÁTE, legități, s. f. (Fil.) Însușire a fenomenelor de a se desfășura în conformitate cu anumite legi (obiective); ansamblul legilor din natură, din societate și din gândire. – Lege + suf. -itate (după rus. zakonomernost'). Vezi definitia »

chiropáste s.f. (înv.) năpastă, nevoie. Vezi definitia »