Definita cuvantului piatră
piátră (piétre), s. f. – 1. Fragment de rocă dură. – 2. Calcul, litiază. – 3. Grindină. – Mr., megl. katră. Lat. petra (Pușcariu 1303; Candrea-Dens., 1371; REW 6445), cf. it. pietra, prov. peira, fr. pierre, sp. piedra, port. pedra. – Der. pietrar (var. petrar), s. m. (cioplitor în piatră; pește de rîu, Aspre zingel; pasăre, Saxicola oenanthe); pietrean, s. m. (locuitor al orașului Piatra-Neamț; pasăre, Saxicola oenanthe); pietrărie, s. f. (carieră de piatră; meseria pietrarului; bijuterie cu pietre prețioase); pietricele s. f. pl. (joc de copii); pietriș (var. petriș), s. n. (piatră măruntă, prund); pietroi, s. m. (piatră mare, stîncă); pietros (var. petros), adj. (cu piatră; dur, tare; rece, nemilos; varietate de cireșe); pietroșel, s. m. (cînepar, Cannabina Krameri); pietrui, vb. (a pava); pietruri, s. f. pl. (produse chimice în general; unguent); împietri, vb. (a hotărnici; a uimi, a ului); împietroșa, vb. (a întări). Pietros (mr. kitros) poate reprezenta direct lat. petrōsus (Pușcariu 1317; Candrea-Dens., 1372), cf. it. pietroso.
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu piatră
MÁNĂ s. f. 1. Lichen comestibil care crește pe stânci în forma unor mici ghemuri cenușii, purtate uneori în locuri foarte depărtate, unde cad ca o ploaie (Lecanora esculenta); p. ext. pâine făcută din acest lichen. ♦ Fig. Rod; frupt. ♦ Belșug, abundență. 2. Numele mai multor boli ale plantelor cultivate, cauzate de anumite ciuperci parazite. 3. Compus: mană-de-ape = plantă erbacee toxică din familia gramineelor, cu frunze lanceolate și cu flori hermafrodite dispuse în spicule, care crește în preajma apelor și prin mlaștini (Glyceria aquatica). 4. Rouă sau ploaie de vară pe vreme însorită, care are un efect dăunător asupra dezvoltării plantelor; p. ext. stricăciune provocată de soarele prea fierbinte care apare imediat după ploaie. – Din sl. mana, ngr. mánna. Vezi definitia »
pochinzoreásă, pochinzorése, s.f. (reg.) fată care însoțește pe mireasă la casa mirelui; drușcă, vorniceasă, pocânzeică. Vezi definitia »
FENOLFTALEÍNĂ s.f. Colorant preparat din fenol, folosit în chimie ca indicator acid-bază. [Pron. -le-i-. / < fr. phénolphtaléine]. Vezi definitia »
SCURTÉICĂ, scurteici, s. f. Haină de stofă, de obicei îmblănită, lungă până la (sau până sub) genunchi, purtată mai ales la țară. – Scurt + suf. -eică. Vezi definitia »
SINTÁGMĂ, sintagme, s. f. Unitate semantico-sintactică stabilă, formată dintr-un grup de două sau mai multe cuvinte între care există raporturi de subordonare; p. ext. locuțiune; expresie. – Din fr. syntagme. Vezi definitia »