pic interj. – Imită zgomotul produs de o picătură în cădere. Creație expresivă, cf. poc, pac, plici și rădăcina romanică picc- (Koerting 7131; REW 6494). – Der. pic, s. n. (picătură, strop; puțin, cantitate mică), cf. mr. k’ic, megl. chică, alb. pikë, calabr. picca; pica, vb. (a picura; a face să picure; a cădea; a surveni; a veni pe neașteptate), cf. alb. pikoń, mr. k’icu, k’icare, megl. pic, picare; picat, adj. (pestriț, pătat); picat, s. m. (picurat; cădere); picățea, s. f. (bulină pe stofe; nostim, atrăgător); picătoare, s. f. (Trans., vas pentru untură care se pune sub grătar); picătură, s. f. (strop; gută), format din pica ca sburătură de la sbura; picura, vb. (a cădea strop cu strop, a asuda; a dormita), de la pl. picuri, ca pica de la sing. pic; picur, s. n. (picurare); picură, s. f. (burniță); picurătoare (var. picătoare), s. f. (rar, pipetă); picuriș, s. n. (picurat; loc unde se prelinge apa); picuș, s. n. (strop; vin, băutură; cîștig neașteptat, remunerare neașteptată, a unui funcționar); picui, vb. (a picura); picoti, vb. (a dormita); picoteală, s. f. (toropeală); întrumpic, adv. (Trans., amănunțit); întrumpica, vb. refl. (a se înțelege), cf. D. Maniu, Cah. S. Pușcariu, I, 188-93.

Sursa: DER